Iancu de Hunedoara, Ioan Huniade sau Ioan Corvin a fost o personalitate dominantă a istoriei românești din secolul al XV-lea. Iancu a urmat cariera militară a tatălui său, fiind luat de rege în serviciul regal în 1430 datorită calităților sale de oștean, astfel a învățat elemente de tactică și strategie militară.
A depus eforturi pentru închegarea unei coaliții creștine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciada și a fost cel dintâi comandant de oști care din Europa care a reușit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mehmed II, la Belgrad in 1456.
Asaltul otoman decisiv asupra Belgradului a început la 21 iulie 1456, după două săptămâni de asediu.
După caderea Constantinopolului, Imperiul Otoman și-a continuat expansiunea în Europa, dorind să cucerească Ungaria. Calea fireasca de urmat pentru otomani a fost teritorul Serbiei de astăzi, a cărei mare parte fusese deja cucerită, singura piedică era cetatea de frontieră a orașului Belgrad, aflat sub stăpânire maghiară.
Regentul Ungariei de atunci, Iancu de Hunedoara, se așteptase și se pregătise corespunzător și îndelung acestui atac.
Asediul s-a transformat într-o bătălie de mare importanță, în al carui final, Iancu a condus un contraatac care a învăluit tabăra turcească, sultanul fiind rănit și scăpând greu cu viață.
S-a spus atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. În cinstea victoriei, papa Calixt al III-lea, a cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei pătrat și astăzi în lumea creștină.
