• Opt condamnați, încarcerați de polițiștii vâlceni în urma unor acțiuni coordonate la nivel județean
La data de 8 mai 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Drăgășani, Poliției orașului Călimănești și ai posturilor de poliție Ștefănești, Mihăești și Drăgoești, au desfășurat o amplă acțiune în urma căreia au fost puse în aplicare opt mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Mandatele au fost emise pe numele a opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, toți condamnați definitiv pentru comiterea unor infracțiuni grave, printre care tentativă de omor, trafic de droguri, trafic de influență, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis sau cu permisul suspendat, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și lovire sau alte violențe.
În funcție de gravitatea faptelor comise, instanțele de judecată au stabilit pedepse privative de libertate ce variază între un an și zece luni și șase ani și patru luni de închisoare. Cei opt condamnați au fost conduși și încarcerați în penitenciarele Mioveni, Craiova și Târgu Jiu.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reafirmă angajamentul de a continua acțiunile ferme pentru depistarea și încarcerarea persoanelor urmărite, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor și la aplicarea riguroasă a legii.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu