Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Reținut după o noapte de inconștiență: prins de două ori băut la volan, în doar câteva ore

Un bărbat de 35 de ani din comuna Voicești, județul Vâlcea, a fost reținut de polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea după ce a fost surprins de două ori în aceeași noapte conducând sub influența alcoolului.

Primul incident a avut loc în jurul orei 01:40, pe strada General Magheru din municipiu. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La doar două ore distanță, în jurul orei 03:30, același șofer a fost din nou identificat în trafic, de această dată pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la sediul poliției, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

Cercetările sunt în desfășurare pentru documentarea întregii activități infracționale.