La data de 4 august 2025, polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu, alături de polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești, au desfășurat o acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea excesului de viteză.
Activitățile s-au desfășurat în zone cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere – pe DN 67, în localitatea Tomșani, și pe DJ 665, în zona localității Vaideeni. Au fost angrenați patru polițiști rutieri și doi polițiști de ordine publică, fiind utilizate două aparate radar.
În doar câteva ore, polițiștii au controlat 40 de autovehicule și au legitimat tot atâtea persoane. În urma acestor verificări, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care:
- 21 pentru depășirea limitei legale de viteză,
- 11 pentru alte abateri rutiere.
Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere:
- 3 pentru viteză excesivă,
- 2 pentru depășiri neregulamentare.
A fost reținut și un certificat de înmatriculare, iar valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de aproximativ 12.000 de lei.
De asemenea, au fost efectuate testări cu aparatul din dotare pentru depistarea consumului de substanțe interzise. Într-un caz, rezultatul a fost pozitiv, iar conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii exacte a consumului de substanțe psihoactive.
Polițiștii transmit că vor continua astfel de acțiuni, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și impunerea respectării normelor legale în trafic.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu