Un grav accident rutier s-a produs marți pe Autostrada A1, în zona Tălmaciu – Veștem, pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 230.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, șoferul unui ansamblu TIR a intrat în plin într-un grup de muncitori care efectuau marcaje rutiere.
Victimele sunt trei bărbați – unul de 19 ani, din județul Teleorman, și alți doi de 20 și 37 de ani, din județul Dâmbovița – angajați ai unei societăți comerciale. Din nefericire, toți trei și-au pierdut viața în urma impactului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Traficul pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu este deviat la kilometrul 225 al A1, în zona Boița, spre DN 7.





















1 Comment