Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fenomen alarmant în Vâlcea: Șoferiță de 26 de ani prinsă drogată la volan. Cazurile se succed aproape zilnic

O tânără de 26 de ani din zona Bălcești s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprită în trafic și testată pentru consum de substanțe psihoactive. Incidentul s-a petrecut pe 26 noiembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bălcești au efectuat un control de rutină asupra autoturismului pe care aceasta îl conducea.

În urma verificărilor, conducătoarei auto i-a fost solicitat să fie testată cu aparatul folosit pentru depistarea substanțelor psihoactive, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Tânăra a fost transportată la Spitalul Municipal Drăgășani pentru recoltarea de probe biologice, conform procedurii.

A doua zi, pe 27 noiembrie, buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul de Medicină Legală Craiova a confirmat prezența unei substanțe psihoactive în organismul acesteia.

Ca urmare, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută de legislația penală în vigoare.

Polițiștii atrag atenția, încă o dată, asupra riscurilor majore generate de condusul sub influența substanțelor interzise, atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.