Membrii echipei Salvamont Brezoi au marcat și în acest an Ziua Națională a României într-un mod aparte: prin amplasarea drapelului tricolor pe Vârful Țurțudan. Într-o atmosferă de sărbătoare și cu același spirit de solidaritate care îi caracterizează, salvatorii montani au dus mai departe o tradiție care a devenit deja simbolică pentru comunitatea locală.
Potrivit reprezentanților Salvamont Brezoi, acest gest anual nu este doar un omagiu adus României, ci și un prilej de a reuni echipa, de a întări legătura cu locuitorii zonei și de a inspira generațiile tinere să se apropie de munte, natură și voluntariat.
„Este deja o tradiție pentru noi și pentru comunitatea locală, iar pe viitor sperăm să unească tot mai multe generații. O colaborare eficientă și o susținere reciprocă în orice activitate pe care o desfășurăm ne motivează de fiecare dată”, au transmis membrii echipei.
Acțiunea s-a desfășurat în condiții bune, iar drapelul a fost arborat în vârf, fluturând în culorile României, exact în ziua în care întreaga țară sărbătorește unitatea și identitatea națională.
La final, salvamontiștii au adresat un mesaj tuturor românilor: „La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!”.
































Lasă un comentariu