În minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României, respectiv în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o serie de acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea accidentelor și sancționarea abaterilor rutiere.
Pentru eficientizarea intervențiilor, au fost organizate filtre în punctele cheie din județ, au fost suplimentate dispozitivele de ordine publică, iar polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere de circulație, cu accent pe DN 7, zonă intens tranzitată în această perioadă. De asemenea, au fost instituite controale pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și pentru verificarea respectării restricției de circulație a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei. Totodată, polițiștii au intervenit la 158 de evenimente, dintre care 137 semnalate prin 112.
Pe linie rutieră, oamenii legii au reținut 42 de permise de conducere și 31 de certificate de înmatriculare. Nu au lipsit nici faptele penale: au fost constatate 9 infracțiuni rutiere, dintre care se remarcă două situații grave.
În noaptea de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 00:45, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au depistat un bărbat care, după ce a provocat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările continuă.
La data de 1 decembrie 2025, în jurul orei 18:30, polițiștii Secției 7 Măldărești au oprit un tânăr de 24 de ani, din comuna Stroești, care conducea un autoturism pe DC 131 fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Și în acest caz se efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.
La finalul minivacanței, polițiștii vâlceni transmit mulțumiri cetățenilor pentru sprijin și pentru comportamentul responsabil, care a făcut posibilă traversarea acestei perioade fără incidente grave.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu