Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Protest la Perișani împotriva traficului greu al constructorului Autostrăzii Sibiu–Pitești: „Casele oamenilor se crapă, drumurile sunt distruse”

Locuitorii comunei Perișani ies mâine, 6 februarie 2026, în stradă, nemulțumiți de efectele pe care lucrările la Autostrada Sibiu–Pitești (A1) le au asupra comunității locale. Protestul este programat între orele 10.00 și 12.00, în zona Centrului de informare turistică – Crucea de Piatră (Posada), și este organizat de cetățeni afectați direct de traficul greu generat de constructorul italian WeBuild (fost Astaldi).

Unul dintre coorganizatori, Ion Sandu, consilier local și fost primar al comunei Perișani, atrage atenția că, deși investiția în infrastructura mare este una necesară, modul în care se desfășoară lucrările produce pagube serioase oamenilor din zonă.

Case fisurate, drumuri aproape impracticabile

Potrivit lui Ion Sandu, utilajele grele care tranzitează drumurile județene DJ 703M și DJ 703H, precum și drumurile locale din satele Băiașu, Pripoare și Poiana, au dus la apariția de fisuri în zidurile și fundațiile locuințelor, la degradarea gardurilor, podețelor și anexelor gospodărești, dar și la deteriorarea accentuată a carosabilului.

„Traficul cu tonaj greu a creat un adevărat calvar pentru cetățeni. Drumurile arată deplorabil, în multe locuri sunt aproape impracticabile, iar locuințele construite între anii 1950–1989 sunt deja într-o stare avansată de degradare, din cauza trepidațiilor”, a declarat Ion Sandu.

Finanțări promise, lucrări întârziate

Consilierul local amintește că, în anul 2023, Consiliul Județean Vâlcea a alocat fonduri pentru asfaltarea a câte doi kilometri de drum pe DJ 703H, în localitățile Câineni, Boișoara și Perișani (satul Poiana), însă proiectul nu s-a materializat. Ulterior, prin Programul „Anghel Saligny”, a fost obținută finanțare, iar în 2025 a fost semnat contractul de modernizare cu firma Strabag.

Temerea organizatorilor este că degradarea accentuată a drumurilor, cauzată de WeBuild, ar putea afecta desfășurarea lucrărilor de modernizare și ar duce la amânarea acestora.

Cerințe clare: stoparea traficului greu și acțiuni în instanță

Ion Sandu susține că autoritatea locală a transmis numeroase adrese către instituțiile competente, însă fără rezultate concrete. De asemenea, a cerut în repetate rânduri ca firma WeBuild să fie obligată să folosească drumul tehnologic propriu, prevăzut în proiect și finanțat din bugetul general, solicitare care nu a fost pusă în practică.

„Dacă nu vom fi luați în seamă, ne vom constitui părți civile și ne vom adresa instanței de judecată”, avertizează coorganizatorul protestului.

Apel la participare pașnică

Protestul este unul pașnic, iar participanții trebuie să respecte condițiile legale: să fie majori, afectați direct de trafic și să aibă un comportament civilizat, în caz contrar riscând sancțiuni conform Legii 60/1991.

Organizatorii îi așteaptă pe participanți începând cu ora 9.30, pentru organizarea grupului, iar pentru informații suplimentare pot fi contactați Ion Sandu sau Popescu Mihai, coorganizator și proprietar al unei pensiuni turistice din zonă.