Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu la o mașină electrică, în Drăgășani: focul a pornit în timpul încărcării din apartament

Pompierii militari vâlceni au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o mașină electrică, în municipiul Drăgășani.

La fața locului au ajuns de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei mașini electrice aflate la încărcat. Potrivit primelor informații, alimentarea se făcea dintr-un apartament, nu de la o stație special destinată.

Incendiul a fost lichidat rapid, în limitele găsite. Flăcările au afectat interiorul cabinei, însă acumulatorii nu au fost atinși.

Cauza probabilă a izbucnirii focului a fost un scurtcircuit electric la cablul de alimentare.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.