UPDATE: Minorul a fost identificat de polițiștii Secției 4 Rurală Prundeni, pe raza localității Orlești. Nu sunt probleme și mulțumim pentru sprijin!
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au fost sesizați cu privire la dispariția voluntară a unui minor în vârstă de 13 ani, pe nume Ciucă Gheorghe-Daniel. Acesta a plecat de la locuința sa din comuna Prundeni, județul Vâlcea, cu intenția de a se deplasa către domiciliul tatălui său, situat în comuna vecină Orlești. Din păcate, băiatul nu a mai ajuns la destinație și nici nu s-a întors acasă.
În urma primelor verificări efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că minorul a fost văzut în timp ce urca într-un microbuz de transport persoane care circula pe ruta către municipiul Râmnicu Vâlcea. Ulterior, alte indicii au confirmat faptul că acesta a coborât din vehicul chiar pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, unde i s-a pierdut urma.
La momentul plecării de la domiciliu, Ciucă Gheorghe-Daniel era îmbrăcat cu un tricou de culoare roșie, pantaloni negri și purta în picioare adidași multicolori.
Apel către populație: Cetățenii care dețin informații utile, care pot ajuta la localizarea sau identificarea acestui minor, sunt rugați de autorități să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune direct la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Lasă un comentariu