Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu la restaurantul Flamingo din Râmnicu Vâlcea. O persoană a suferit un atac de panică

Momente de tensiune, duminică dimineața, la restaurantul Flamingo din zona Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce un incendiu a izbucnit în bucătăria unității.

La fața locului au intervenit pompierii militari vâlceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea incendiului.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, la sosirea echipajelor, incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, însă în interior existau degajări de fum și funingine. Pompierii au acționat pentru ventilarea spațiului și înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.

Întregul personal al restaurantului s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție, evitându-se astfel producerea unei tragedii. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a acordat îngrijiri unei persoane care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat ulterior transportul la spital.

Intervenția s-a încheiat cu lichidarea incendiului, fără ca situația să escaladeze.

În urma verificărilor efectuate de pompieri, cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.