Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Băile Govora, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, după ce și-ar fi agresat partenera într-o unitate de cazare.
Potrivit IPJ Vâlcea, incidentul a avut loc în noaptea de 7 iulie 2026, în jurul orei 00:30. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că bărbatul și-ar fi agresat fizic partenera, o femeie de 27 de ani, tot din Râmnicu Vâlcea.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au solicitat și un echipaj medical. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. De asemenea, au fost dispuse măsuri de monitorizare electronică.
Sub coordonarea procurorului de caz, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.
Reprezentanții IPJ Vâlcea precizează că persoana cercetată beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu