Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu la o bucătărie de vară din Bălcești. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la locuință

Un incendiu a izbucnit joi la o bucătărie de vară din satul Otetelișu, orașul Bălcești, mobilizând pompierii militari vâlceni și echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bălcești.

La intervenție au fost trimiși pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Măciuca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, alături de membrii SVSU Bălcești, care au intervenit cu o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Vâlcea, incendiul s-a manifestat la o bucătărie de vară, pe o suprafață de aproximativ 16 metri pătrați, existând pericolul ca flăcările să se extindă la locuința aflată în apropiere.

Intervenția rapidă a pompierilor a dus la localizarea incendiului și la eliminarea riscului de propagare către casă. Echipajele acționează în continuare pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza izbucnirii incendiului va fi stabilită după finalizarea intervenției.