Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii vâlceni au prins în flagrant cinci hoți de că rbune

Zilele trecute, cinci persoane au fost prinse în flagrant de jandarmi în timp ce furau că rbune din vagoanele staționate pe calea feratăde la Copăceni. Viorica B. – 45 de ani, Dorel B. – 51 de ani, Constantin D. – 22 de ani, toți din comuna Copăceni și Silviu B. – 18 ani și Dumitru B. – 18 ani, din comuna Sălătruc, județul Argeș, s-au urcat pe rând în vagoane și au început săumple saci întregi de că rbune, aruncându-i apoi pe peron. Din păcate pentru ei, hoții au fost observați de o grupăde jandarmi care executau o acțiune în zonă. „Cei cinci au mărturisit că furau că rbunele pentru a-și încă lzi locuințele. Au aflat că trenul va staționa în stația C.F. Copăceni timp de 15 minute și au profitat pentru a-și încă rca sacii cu că rbune. Legea 289/ 2005 precizeazăcă prezența persoanelor străine în zona de siguranțăa liniei ferate, este interzisă, deoarece pot fi provocate evenimente grave” – ne-a declarat colonelul Ion Idu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea. Hoții reușiserăsăîncarce în saci aproximativ 1.000 de kilograme de că rbune, că rbune care a fost recuperat de jandarmi și predat pe bazăde proces verbal reprezentantului Stației C.F. Copăceni. Cele cinci persoane prinse în flagrant s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat, actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind înaintate spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.