Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O manipulare grosolană

 CET-ul are că rbuni pentru toată iarna

La redacție ne-a sosit un memoriu semnat (indescifrabil) de cinci indivizi, care ne-au sesizat că , începând cu data de 14 septembrie, peste 600 de mineri aparținând Exploatării Miniere Berbești vor fi redistribuiți sau trimiși în șomaj tehnic pentru că , în cadrul derulării contractului de vânzare-cumpărare a că rbunelui cu CET-Govora, s-a amânat, pentru a doua oară, licitația pentru transportul minereului, Consiliul Județean Vâlcea obstrucționând ținerea acesteia. Mai mult, spun anonimii semnatari, CET Govora duce lipsăde că rbune, iar furnizarea agentului termic, pentru perioada rece, va avea de suferit. Considerând că amânarea licitației pentru stabilirea transportatorului auto are dedesubturi politice (directorul Exploatării – ing. Nicolae Pandia este PD-L-ist, iar în fruntea Consiliului Județean se aflădoi fruntași PSD), am încercat sălămurim misterul, dovedindu-ne teribil de superficiali. L-am sunat telefonic, nu numai pe directorul Pandia, folosind telefonul unui consilier județean, că ruia îi ceruse sprijin de a face lobby în ședința Consiliului Județean, pentru finalizarea licitației. La telefon, directorul Exploatării a fost foarte generos cu explicațiile, înțelegând, în final, că este muncit de perspectiva nerealizării planului de producție, pentru anul în curs, cu consecințele ce decurg din aceasta, atât în ceea ce privește forța de muncă , cât și nemulțumirile ce le poate genera la forul său tutelar SNLO. După apariția articolului conceput de noi, articol care prezintănumai informații primite de la anonimii din Berbești, consilierul județean și directorul Pandia, am fost invitați la conducerea CET spre a ni se prezenta realitatea și, cu îngăduință, săni se atragăatenția că ne-am lăsat manipulați, furnizorul de că rbune făcând presiuni pentru a i se lua întreaga cantitate de că rbuni contractată, în condițiile în care datorităcrizei economice beneficiarii agentului termic furnizat locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea, USG și Oltchim, și-au redus activitatea productivă.

Minciunăcu premeditare

În cadrul articolului, am redat punctul de vedere al directorului Nicolae Pandia, menționând expres acest lucru și am fost consternați când, pe forumul ziarului, am primit un așa-zis drept la replică prin care acesta nega dialogul cu noi. „Am citit articolul dvs. și doresc săvin cu câteva precizări. Astfel că , de la început văamintesc faptul că nu am dat nicio declarație, până acum, la nici un ziar” – ne-a scris directorul Exploatării Berbești. Nimic mai neadevărat, lucru pe care-l putem dovedi cu martori și listing-ul consilierului județean de care ar fi vrut săse folosească mai marele peste că rbuni. Sigur, unui individ care urmărește scopuri doar de el știute (în cazul nostru, un scop corect, dar nerealizabil, în condițiile actuale) nu-i place săi se deconspire activitatea de informator de presă , dar nimic nu este scuzabil, când se urmărește exercitarea de presiuni asupra unui partener contractual. La telefon, continuându-și manipularea ce și-o punea în practică , inginerul Pandia ne-a declarat că la data de 14 septembrie, data la care trebuia săînceapălivrarea că rbunelui la CET, de la noua exploatare Berbești-Vest, minerii afectați activității neîncepute vor fi redistribuiți, pentru că amânarea licitației de transport îl face sănu aibăcu ce mijloace livra că rbunele. Numai că , în pseudo-dreptul său la replică , „manipulatorul” a afirmat: „Nu comentez în nici un fel licitația de transport a că rbunelui de la sectorul Berbești-Vest, aceasta fiind un atribut al beneficiarului CET Govora și nici nu măintereseazăce firmăva asigura acest serviciu, deci nu am de ce săcer ajutorul în organizația de licitații. Văinformez și faptul că , începând cu data de 14.09.2009, ora 7:00, a început transportul că rbunelui, cu auto, din sectorul Berbești-Vest și sper ca astfel de articole sănu dăuneze bunelor relații de colaborare între SNLO Tg. Jiu, Exploatarea MinierăBerbești și CET Govora”. Consternarea noastrănu mai are margini, pentru că minciuna se vede și din avion. această afirmație este în contradicție cu gestul făcut de directorul Pandia de a-i da consilierului județean informațiile pe care ni le-a confirmat și nouătelefonic, dar și documentele oficiale demascatoare.

Ce spune CET-ul?

„Din articolul dvs. se subînțelege o politică de forță, care nu știu dacă – pe termen lung – va fi o rezolvare, pentru că am procedat legal, până acum” – ne-a declarat ec. Constantin Lăpădat – directorul economic al CET-ului. Din documentele consultate, am aflat că întreaga cantitate de 210.000 tone de că rbune contactatăse transporta pe că ile Ferate, prin doi operatori, câștigă tori ai licitației de transport care a avut loc la începutul anului 2009. Având în vedere estimarea consumului pentru producerea agentului termic până la sfârșitul anului și din motive de naturăeconomică , proprietarul societății comerciale CET-Govora – Consiliul Județean Vâlcea a hotărât anularea procedurilor de licitație pentru transport auto, din lipsa resurselor financiare. A aduce că rbune, cu mijloace rutiere, înseamnă suplimentarea contractului de furnizare, pentru că întreaga cantitate contractată(210.000 t) este angajată , deja, de transportorii CFR spre a fi adusăde beneficiar. O nouălicitație desfășuratăacum, își va produce efectele până la sfârșitul lunii septembrie a anului 2010, iar CET-ul nu poate avea o estimare clarăa necesarului de că rbune pentru anul viitor, aceasta urmând săse definitiveze până la sfârșitul lunilor noiembrie-decembrie a acestui an, în conformitate cu programul de producție al consumatorilor industriali. „Nu dorim săcreăm probleme Exploatării Berbești, dar noi intrăm în iarnăcu stocul la maxim. Cu siguranță, vom face tot ce este posibil să-i înțelegem pe cei de la Berbești, cu problemele lor economice și sociale. Societatea noastrăcomercialăexistăprin consumul agentului termic de că tre Oltchim, USG și populație, iar Exploatarea MinierăBerbești existănumai dacă funcționeazăPlatforma Govora. Trebuie săne înțelegem cu toții, pentru că avem în stoc 330.000 tone, ceea ce înseamnă necesarul de consum pentru întreaga iarnă, indiferent cât de grea este ea. Deci, asigurați populația Râmnicului că nu vor fi probleme cu că ldura și apa caldămenajeră. Estimăm că la data de 30 noiembrie săavem în stoc 450.000 tone de că rbune, ceea ce este numai bine pentru cât consumăm, în iarnă, două luni și jumătate. Cantitatea de că rbune contractată- de 210.000 tone, a fost în funcție de programul de producție al Oltchim și USG, planificat în situația economică a anului trecut. În primele 8 luni, Față de cantitatea contractată, Oltchim-ul a consumat 64% din ce s-a planificat, iar USG – 75%. Pe medie, s-a realizat o producție de 70%. În acest ritm și datorităcondițiilor obiective din economia internăși externă, apreciem, că din cantitatea de 210.000 tone, vom realiza numai 18.000-19.000 tone aduse în haldele noastre și consumate” – ne-a mai declarat directorul economic Constantin Lăpădat.

Precizare

Invitați de directorul general al CET Govora, ing. Mihai Bălan, de a vizita locul unde sunt constituite haldele de că rbune, am constatat pe lângă o organizare de excepție și o imensitate de „dealuri” de că rbune. Martorul a ceea ce transmitem opiniei publice râmnicene ne-a fost aparatul de fotografiat, iar fotogramele spun totul. Rectifică m titlul articolului din numărul trecut, afirmând că „La iarnă, râmnicenii nu vor avea probleme cu că ldura”.