După cum se știe, cauza penalădin dosarul Gutău-Dicu se aflăîn stadiul de contestare în anulare, instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție urmând a se pronunța privind condamnarea dictatăde completul de judecată”C6″, cu scorul de 2-1, în favoarea detenției inculpaților. Președinta acelui completului de judecatăa făcut opinie separată, alăturându-se judecă torilor din completele Tribunalului Alba Iulia și Curții de Apel Constanța, văzând nevinovăția celor doi DIN LIPSA ORICĂROR PROBE. Sigur, soluția noului complet de judecatăce va judeca contestația în anulare, se va cunoaște la data de 17 martie a.c. și va trebui săținăseama că anterior, atunci când s-a dispus închisoarea de 3,6 ani în Penitenciar,a avut loc o încă lcare a dreptului celor doi condamnați la un proces echitabil (deoarece După ce au fost achitați, respectiv în primăinstanțăși în apel, au fost condamnați de Curtea Supremăde Justiție, fără săfie audiat reclamantul Crinu Popescu), având loc și o încă lcare a principiului de egalitate a armelor, în procesul penal, din cauzăcă absența pe tot parcursul procesului a denunță torului i-a împiedicat pe inculpați sărăspundăla plângerea acestuia, ceea ce a reprezentat elementul esențial al condamnării. Cazul va ajunge, cu siguranță, la CEDO, unde statul român va fi sancționat pentru problemele legate de nerespectarea dreptului la un proces echitabil. În biblioteca Ministerului Justiției și în aceea juridică electronică , de pe Google, există4 cazuri asemănătoare celui la care ne referim, judecate la CEDO și din care România a ieșit pedepsită. Un caz ce se aseamănă99% cu cauza Gutău-Dicu îl prezentăm, în numărul de astăzi. Pentru a nu încurca apărarea ce o pregătesc avocații condamnaților râmniceni, văprezentăm, doar pe scurt:
CAUZA DĂNILĂ CONTRA ROMÂNIA
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), în completul său, a avut în componență, ca judecă tor, pe românul Corneliu Bîrsan – profesor de drept. Procesul a avut loc la data de 15 februarie 2007 și a pronunțat hotărâre durăla adresa Guvernului României. La originea cauzei se afla cererea introdusăîmpotriva României prin care d-l Costică Dănilă(„reclamantul”) a sesizat Curtea la data de 14 ianuarie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Reclamantul a invocat o încă lcare a dreptului la un proces echitabil, deoarece După ce a fost achitat, respectiv în primăinstanțăși în apel, a fost condamnat de Curtea Supremăde Justiție fără săfie audiat. De asemenea, a fost invocatăo încă lcare a principiului de egalitate a armelor în procesul penal, din cauzăcă absența pe tot parcursul procesului penal a persoanei care a depus plângerea penalăl-a împiedicat sărăspundăla plângerea sa, ceea ce a reprezentat, După părerea lui, elementul esențial al condamnării.
ÎN FAPT
În perioada august 1994 – aprilie 1995, reclamantul exercita funcția de director de agenție a unei bănci în orașul Eforie. În decembrie 1994, acesta a contractat un credit în sumăde 250 de milioane de lei. În luna ianuarie 1995, D.C. a solicitat transferul dosarului de credit de la agenția din orașul C. la agenția din orașul Eforie, unde reclamantul exercita funcția de director. Acest transfer necesita acordul celor doi directori de agenție, cât și acordul directorului filialei Constanța și a directorului sediului din București, acorduri care au fost obținute. La data de 16 ianuarie 1995, dosarul a fost transferat la agenția din orașul menționat. Nefiind rambursatănicio scadență, banca a formulat o acțiune pentru daune-interese împotriva societății C. La data de 8 martie 1996, printr-o decizie definitivăa tribunalului Constanța, societatea a fost condamnatăsăramburseze creditul de 250 de milioane de lei, ridicându-se cu rata de dobândăla suma de 421,3 milioane de lei. La data de 8 august 1995, D.C. a depus o plângere penalăîmpotriva reclamantului, acuzându-l de delict de corupere. Aceasta a afirmat că , pentru a transfera creditul de la agenția din orașul Constanța la agenția din orașul Eforie, reclamantul i-a cerut, în schimb, o anumităsumăde bani și mai multe bunuri. La data de 15 noiembrie 1995, printr-o ordonanțăa procurorului, reclamantul a fost arestat preventiv. Reclamantul a formulat o plângere împotriva arestării preventive și Tribunalul Constanța l-a repus în libertate. După ancheta penală, cauza a fost depusăla Tribunalul Constanța care printr-o decizie din data de 19 februarie 1997, a achitat reclamantul, pe motiv că nu existau probe pentru faptele care i-au fost imputate. La data de 13 decembrie 1995, recursul parchetului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel din Constanța. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a făcut recurs în anulare împotriva deciziei Curții de Apel, susținând că a fost comisăo gravăeroare datorită, îndeosebi, interpretării probelor și că faptele constatate de jurisdicții nu corespundeau cu realitatea. Curtea Supremăde Justiției a fixat o audiențăpublică pentru data de 1 iulie 1998. Cu ocazia acestei audiențe, avocatul reclamantului a cerut ca recursul săfie respins. Reclamantul a avut ocazia săse exprime la urmă, când și-a susținut cu tărie, din nou, nevinovăția. La acest stadiu al procedurii, nici D.C. sau ceilalți martori, nici reclamantul nu au fost audiați de Curtea Supremăde Justiție. La data de 15 iulie 1998, Curtea Supremăde Justiție a primit recursul Parchetului, a casat hotărârea judecă torească a tribunalului departamental din data de 19 februarie 1997 și decizia din data de 30 mai 1997 a Curții de Apel și a condamnat reclamantul la o pedeapsăcu închisoarea de patru ani și a ordonat interdicția exercitării drepturilor civile pentru o perioadă de doi ani. Suma de bani care a făcut obiectul infracțiunii a fost confiscată. Mai multe cereri adresate procurorului general care au vizat introducerea unui recurs în anulare au fost respinse.
ÎN DREPT
DESPRE ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ DE ARTICOLUL 6 §§ 1 și 3 d) DIN CONVENÎIE
Lipsa unei audieri a reclamantului de Curtea Supremăde Justiție
Guvernul a susținut faptul că reclamantul nu a fost audiat de Curtea Supremăde Justiție nu constituie o încă lcare a articolului 6 § 1.
Aprecierea Curții (CEDO)
Curtea a declarat că , dacă unei instanțe de apel i se trimite o cauzăîn fapt și în drept și trebuie săstudieze în ansamblu problema vinovăției sau nevinovăției, ea nu poate, din motive de echitate a procesului, sădecidăasupra acestor probleme fără aprecierea directăa probelor prezentate personal de acuzat care susține că nu a comis niciun act care poate fi o infracțiune penală. În speță, Curtea (CEDO) a observat, fără dificultate, că reclamantul a fost condamnat de Curtea Supremăde Justiție fără săfi fost audiat personal. Curtea (CEDO) considerăcă această condamnare a reclamantului pronunțatăfără ca acesta din urmăsăfie audiat în persoanăși mai ales, După achitarea sa de cele două jurisdicții inferioare, este contrarăcerințelor unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.
Lipsa interogatoriului unui martor al acuzării
Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, în măsura în care, în timpul procesului, nu a avut posibilitatea de a-i pune întrebări lui D.C., persoana care l-a denunțat și, în consecință, principalul martor al acuzării, în ciuda paragrafelor 1 și 3 d) din articolul 6 din Convenție astfel formulat:
„Orice persoanăare dreptul ca o cauzăa sa săfie audiatăechitabil, public și într-un termen rezonabil, de o instanțăindependentăși imparțială, stabilităde lege, care va decide (…) asupra temeiului orică rei acuzații în materie penalăîndreptatăîmpotriva ei. (…)”
Orice acuzat are dreptul săpunăîntrebări martorilor sau s-o facă prin intermediul altcuiva și săobținăcitarea și interogatoriul martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.”
Reclamantul
Reclamantul aratăcă a fost condamnat în mod esențial pe baza mărturiei lui D.C., obținutăde Parchet. În sfârșit, reclamantul se plânge de faptul că instanța Curții Supreme de Justiție nu a făcut uz de niciunul din mijloacele prevăzute de lege în scopul asigurării prezenței la audieri a lui D.C.
Aprecierea Curții
Curtea observăcă această condamnare a reclamantului a fost fondatăîntr-o măsurădeterminantăpe depozițiile lui D.C., începând cu faza de instrumentare. Curtea observăcă instanța Curții Supreme de justiție a fost prima jurisdicție care a condamnat reclamantul, După achitarea sa de cele două jurisdicții inferioare, fără săaprecieze mărturiile reclamantului în mod direct și a celorlalte mărturii ale acuzării și ale apărării.
Rămâne valabil faptul că instanța Curții Supreme de Justiție a judecat bazându-se doar pe dosarul judecă toriei conținând declarațiile martorilor și declarațiile reclamantului, același dosar pe baza că ruia a fost achitat în primăinstanțăși în apel. În aceste condiții, conform Curții, Curtea Supremăde Justiție ar fi trebuit săînceapăadministrarea directăa probelor în spețăși săasculte din nou atât pe reclamant ca și pe anumiți martori, cu grijămai ales la întrebările pe care le avea de tranșat și importanța lor pentru reclamant. Din acest moment ea ar fi trebuit săciteze ca D.C. săfie prezent ca martor. Curtea considerăcă această condamnare a reclamantului de că tre Curtea Supremăde Justiție fără ca acesta săaibăposibilitatea de a pune întrebări lui D.C., persoana care l-a denunțat și, în consecință, principalul martor al acuzării, a ignorat paragraful 3 d) al articolului 6 din Convenție.
În consecință, existăîncă lcare a articolului 6 § 3 d) din Convenție.
DESPRE APLICAREA ARTICOLULUI 6 DIN CONVENÎIE
În termenii articolului 6 din Convenție,
„Dacă Curtea declarăcă existăîncă lcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și, dacă dreptul intern a părții semnatare nu permite ștergerea, decât într-un mod imperfect a consecințelor acestei încă lcă ri, Curtea acordăpărții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE
• Decide că existăîncă lcare a articolului 6 din Convenție
• Decide că statul reclamat trebuie săplătească reclamantului, în trei luni începând cu ziua în care decizia va fi definitivă, conform articolului 44 § 2 din Convenție…
Curtea relevăcă singura bazăde reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile constăîn faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții Supreme de Justiție. Curtea nu poate face speculații asupra a ceea ce procesul ar fi scos la ivealăîn caz contrar, dar nu considerăcă este nerezonabil de a gândi că inculpatul a suferit o pierdere de șansăprin respectivul proces.
***
România se află, în continuare, în top, în privința numărului de plângeri, situându-se, în decembrie 2009, pe locul patru – După Rusia, Turcia și Ucraina – cu 9.750 de reclamații (8,3% din totalul celor aflate pe rolul CEDO). Pentru românul de rând, această statistică se traduce prin despăgubiri în valoare de aproape 12 milioane de euro pe care statul român trebuie săle achite din buget. Potrivit bugetului pe 2010, Ministerul de Finanțe a primit 297,54 milioane de lei pentru „Despăgubiri civile”, categorie în care se încadreazăși daunele stabilite de CEDO. Banii aceștia provin din taxele și impozitele noastre. De ce săse plătească din ei greșelile judecă torilor nepregătiți juridic sau obedienți politicului? Totuși, în cazul în care vrea să-și recupereze banii, statul poate da în judecatăun judecă tor și săsolicite imputarea sumei plătite în urma unei decizii a CEDO, dar trebuie sădovedească reaua credințăsau grava neglijențăa magistratului. Fapt ce poate fi stabilit de Consiliul Superior al Magistraturii, care, în decurs de un an de la hotărârea pronunțatăde magistratul respectiv, poate analiza dacă acesta a comis vreo abatere disciplinară. După cum se poate observa, reglementare juridică există, dar corb la corb, ați văzut, vreodată, să-și scoatăochii?
„Este a n-a oarăîn care România este obligatăde deciziile CEDO să-și modifice legislația și nu a făcut-o niciodatăpânăacum, riscând astfel săfie mai întâi suspendatădin sistemul CEDO și apoi poate chiar exclusă, ceea ce ar fi o catastrofă. Cu o simplăsesizare a Curții de la Strasbourg, România riscă sănu mai facă parte nici din Consiliul Europei poate, sau chiar din UE, tocmai acum, când avem mare nevoie de banii europeni pentru a ieși din criză”– av. Gheorghe Piperea, profesor la Facultatea de Drept din Universitatea București.
Corneliu Bârsan, judecă tor la CEDO, explică cum ar putea statul român sănu mai fie condamnat la Strasbourg
Unul dintre cele mai frecvente motive este durata excesivăa procedurilor judiciare, la CEDO ajungând persoane al că ror proces a durat în țarăchiar și 10 ani. „Soluția este foarte simplă, este de naturălegislativăși se aflăla îndemâna autorităților. Ea a fost deja adoptatăîn țările care au avut probleme similare cu România, respectiv în Italia, Slovenia, Cehia, Croația. Este vorba de o legislație care săprevadăposibilitatea ca părțile săcearăjudecă torului accelerarea procedurilor de judecată. Cea de a doua soluție, tot legislativă, se referăla introducerea unei prevederi prin care părțile săse adreseze cu cereri de despăgubiri judecă torilor români în cazul în care au avut o duratăexcesivăa procesului” – a declarat profesorul Bârsan. Judecă torul român la CEDO a mai menționat că cele mai frecvente motive de condamnare a statului român sunt „problemele legate de nerespectarea dreptului la un proces echitabil” – (aidoma cazului Gutău-Dicu). În privința răspunderii pentru condamnările ilegale, profesorul Bârsan a afirmat: „Vina aparține atât legiuitorului, cât și sistemului judecă toresc. Am spus mereu acest lucru. ªi nu doar eu, ci și Curtea care a constatat o inconsecvențălegislativăla care se adaugăo practică judiciarăincoerentăși contradictorie, inclusiv la nivelul instanței supreme”.
N.B. – Corneliu Bârsan este un jurist român, profesor de drept civil, fost decan al Facultății de Drept a Universității București. Din 1995 și pânăîn prezent, este judecă torul desemnat de România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.