A trecut vremea când cu toții ne-am aruncat în valurile tranziției, convinși fiind că progeniturile noastre vor avea parte de o viațăluminoasă, străinăde absurdul și privațiunile care dăduserăidentitate „anilor lumină”. În vreme ce majoritatea românilor își strigau idealismul în stradăși erau dispuși sămiliteze pentru orice, inclusiv pentru lucruri pe care nu le prea înțelegeau, câțiva „compatrioți” proveniți din fosta Securitate dădeau tunuri economice devenind peste noapte milionarii perioadei postcomuniste. Voiculescu, Patriciu, frații Păunescu sunt numai unii din ei. Criminala acțiune minerească comandatăde satrapul Iliescu, din 13-15 iunie, le-a scos multora din cap și ultimele fărâme de idealism, dând semnalul începerii unei interminabile perioade de bălmăjealăpolitică și economică pe care o numim tranziție. Și de atunci o tot ținem așa, ne învârtim în jurul cozii, iar alegerile nu mai constituie o prioritate pentru românul ahtiat După berile și micii lui Vanghelie. Îara noastră, nici pe departe, nu s-a despărțit de comunism și se vede asta din încrâncenarea prin care românii se opun orică rei reforme care i-ar atinge într-un fel sau altul. O idee care revine obsesiv în România postrevoluționarăeste dorința ca statul săfie răspunzător pentru tot. Românii încă nu au învățat că depinde de fiecare din ei ca în țară săfie bine. Tot ce se vede din afarăeste că fiecare trage pentru el și statul ar trebui sătragăpentru toți. Ori asta nu se va întâmpla niciodată. Printre falsele concepte care funcționeazăîncă în România bugetarăeste permanența locului de munca. Oamenii au încă pretenția săaibăun loc bugetar că lduț, dacă se poate și foarte bine plătit, din care sămai iasăși la pensie. Ăsta e unul dintre miturile care trebuiesc dărâmate în România. Nică ieri în lumea vestică nu e cineva bătut în cuie pe un post. Câte restructurări și reduceri de personal au avut loc în România bugetarăîn ultimii 20 de ani? Eu nu îmi aduc aminte de niciuna. Sectorul bugetar s-a umflat până la limita de refuz. Sunt 3 milioane de salariați în economia reală, pentru peste un milion de bugetari și vreo șase milioane de pensionari. Dacă nu ar fi banii celor două milioane de că pșunari intrând în fiecare an în România, țara ar fi, într-adevăr, în găleată, la componenta asta socială. Spre deosebire de România, organismele guvernamentale statale din SUA s-au adaptat perfect la economia de piață. Dacă serviciile dintr-un oraș nu mai pot fi oferite, nu mai sunt oferite, pur și simplu. Nu o săse întindămai mult decât le este plapuma. Salariile bugetare statale în SUA sunt mici și au fost considerate stabile înainte de criza economică actuală. Cum a lovit criza, cum au început și autoritățile statale sătaie din cheltuielile publice pe măsurăce banii nu mai intrăla buget. Sigur că e greu săîți pierzi locul de muncă sau chiar săte alegi cu venitul scă zut, dar solidaritate cu viitorul țării trebuie săexiste! În România bugetarătrebuie schimbatăconcepția locurilor de muncă și a veniturilor garantate. Și alte țări din Europa de Vest au anunțat măsuri de austeritate, case mai mari ca România. Germania, Marea Britanie și Spania, toate au anunțat reducerea cheltuielilor publice. Grevele, protestele și demonstrațiile nu or săducă nică ieri. Au încercat și grecii. Pur și simplu dintr-o pungăgoalănu mai ai de unde săiei, oricât ai demonstra pe străzi și indiferent cine ar fi la guvernare. Ăsta e adevărul trist. Sistemul public are, în prezent, peste 1,36 milioane de angajați, în vreme ce Institutul Național de Statistică raportează3,73 milioane de salariați în România. Câștigul mediu la stat este de 2.239 lei, iar cel pe țară este de 1.892 lei. Cifrele reflectădeclarațiile repetate ale analiștilor economici care avertizeazăcă , în România, se trăiește mult peste posibilitățile economiei. Atât raportul dintre bugetari și restul angajaților, cât și cel dintre câștigurile de la stat Față de cele din privat sunt extrem de fragile. În plus, numărul pensionarilor, peste 6,4 milioane, care trebuie săfie susținuți financiar, precum și cel al șomerilor, aflat în creștere, aratăcă bugetul național este la limita suportabilului. Variantele aflate în discuție, de micșorare a salariilor în sectorul de stat, oricât de cinic ar suna, sunt singurele fezabile în acest moment. Guvernul a decis să-și asume măsurile dure propuse, în fața Parlamentului și, ca urmare, sindicatele amenințăcu greva generală. Dacă facem un pas înapoi și privim cele ce se întâmplăacum, de la cel mai înalt nivel politic, până la cel al sindicatelor și al patronatelor, vedem doar o mișcare haotică a unor bărzăuni amețiți, incapabili săînțeleagăce li se întâmplăși încotro trebuie săo ia. În aproape o lună de zile de la anunțul privind măsurile șoc de austeritate, guvernul nu a fost capabil decât săsporească panica și degringolada. Rând pe rând, ba au scă zut toate pensiile, ba era posibilămenținerea celor sub 1.000 de lei. Indemnizațiile pentru mame ba se tăiau, ba putea fi salvate, ba scă deau cu 15%, ba cu 25%. Dar dacă în privința măsurilor de austeritate măcar direcția e clară, se taie!, în cazul măsurilor de relansare economică , cel puțin la fel de importante, ceața e totală. Și nu doar în rândul publicului, ci și în cel al decidenților de vârf. Ce urmeazăsăse mai taie, După pensii și salarii? Răspuns: viața. Dacă le tai oamenilor pensiile, or săse ducă , unul câte unul, în ritm alert, spre locul de verdeață, unde nu este nici durere, nici suspin. Dacă le tai medicilor salariile, or săse ducă , precum cocorii toamna, spre alte țări mai „calde”. Dacă le tai salariile tinerilor care nu pleacă , vor îngroșa rândurile șomerilor… Sărăcie va scrie pe capetele noastre. Nu vor mai putea fi trimiși copiii la școală, analfabetismul va naște infractori și paria ai societății… Dar știm și ce nu se taie: comisioanele, șpăgile, din cei 300 de secretari de stat, din cei peste 30 de consilieri prezidențiali, din cei 500.000 de pseudo-funcționari publici făcuți de Tăriceanu, din cele 28 de procente ale economiei la negru, din minciunile pe care ni se toarnăzilnic cu vadra. Timp de 20 de ani, la noi, s-au îmburghezit cei mai imorali și criminali indivizi ceaușisto-securisto-comuniști. Gata, s-au jucat destul de-a „capitaliștii”, este timpul săse întoarcă în haznalele lor nesimțite de partid!
Moare mitul permanenței locului de muncă
