Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MAFIA PARIURILOR DIN FOTBAL

• Marius Mitu, fostul căpitan de la CSM, anchetat pentru meciuri trucate în Belgia

Marius Mitu, fostul căpitan al echipei CS Municipal, formaţie pe care a şi antrenat-o timp de câteva etape, este printre cele 31 de persoane implicate într-un proces de corupţie în fotbal, ce a început luni, la Bruxelles, şi în care principalul acuzat este un om de afaceri chinez. În urma unei anchete s-a stabilit să s-au pariat sume importante din China pe meciuri din campionatul belgian, alimentându-se reţelele infracţionale implicate în pariurile sportive. Jucătorii, majoritatea de la cluburi aflate în dificultate, ar fi acceptat să piardă meciuri în schimbul unor sume de bani. De asemenea, responsabilii cluburilor ar fi acceptat să participe la trucarea meciurilor, în schimbul unui ajutor financiar de la Zheyun Ye. Marius Mitu a jucat în Belgia în perioada 2001-2006, la echipele R.W.D. Molenbeek (2001-2002), Lierse (2002-2005) şi Anderlecht (2005-2006). „Eu particip la proces ca inculpat, sunt acuzat că am primit bani de la acel chinez prin intermediul antrenorilor. Sunt liniştit, nu mă tem de nimic. Am câştigat deja o mare bătălie împotriva federaţiei belgiene care a vrut să mă suspende pentru trucare de meciuri. I-am dat în judecată şi am câştigat în prima instanţă, ulterior s-a dat şi o lege de care profită acum şi ceilalţi inculpaţi. Singura chestie e că eu am plătit avocaţii, am plătit o grămadă de bani, iar alţii profită. Nu mi-am recuperat încă banii, nu vă pot spune cât m-a costat pentru că v-aţi speria”, a declarat fostul fotbalist din Zăvoi pentru mediafax.ro.

„M-au ameninţat că-mi omoară familia”

Odată cu începerea procesului de corupţie din fotbalul belgian, în care este implicat şi vâlceanul Marius Mitu, modul prin care jucătorii şi antrenorii care au făcut parte din meciurile trucate au fost „recrutaţi” începe să iasă la iveală. Iar detaliile nu sunt deloc plăcute. Cel puţin asta a lăsat să înţeleagă Gilbert Bodart, fost titular în naţionala Belgiei şi antrenor la echipa La Louviere, care era, practic, controlată de interlopul chinez Zheyun Ye, cel care a reuşit să aranjeze cel puţin 12 meciuri din prima ligă belgiană între 2004 şi 2006.

Potrivit cotidianului „La Derniere Heure”, Bodart, deja condamnat pentru complicitate la jaf, a fost audiat în a doua zi a procesului în care este implicat şi fostul fotbalist vâlcean Marius Mitu. Iar fostul internaţional belgian, cu 12 selecţii în naţionala „dracilor roşii”, a relatat cu lux de amănunte modul în care a fost obligat să ia parte la meciuri trucate. Deşi vorbele sale nu sunt, cel puţin deocamdată, coroborate de probele strânse de procurori la dosar, trebuie privite cu foarte mare atenţie, întrucât conturează un tablou dificil de acceptat. Povestea lui Bodart începe cu anul 2004, atunci când a fost contactat de Silvio Proto, portarul lui Anderlecht, care i-a propus postul de antrenor la La Louviere, echipa implicată în blaturi. „La finalul lui 2004, nu mai aveam serviciu de cinci luni, după ce plecasem de la Aalst. Proto m-a pus în contact cu Pietro Allatta, unul dintre agenţii care au intermediat întâlnirile dintre cluburile belgiene şi Zheyun Ye. În mai puţin de o lună, eram antrenorul lui La Louviere”, îşi începe Bodart povestea, potrivit „La Derniere Heure”.

Zheyun Ye paria milioane de euro pe meciuri

Lucrurile au devenit însă insuportabile în doar câteva luni. „M-am întâlnit cu Zheyun Ye printr-un prieten comun într-un hotel, după ce câştigasem un meci. M-a întrebat cât e scorul într-un meci dintre Anderlecht şi Lokeren. Când i-am spus că Lokeren a egalat în minutul 91, a înnebunit! Bodyguarzii lui m-au urmărit prin hotel. Am fost ameninţat cu arma! Mi-a spus că mă omoară, că îmi omoară familia, că îmi violează fata”, rememorează Bodart! De aici până la intrarea lui Bodart în lucruri necurate nu a fost decât un pas. Însă fostul antrenor povesteşte şi că nu a respectat indicaţiile chinezului: „Mi-a spus că a pariat 1 milion de euro pe eşecul nostru cu Anderlecht. Am făcut 0-0, după care am mers într-un cantonament în Turcia. Când ne-am întors, în faţa casei mele mă aştepta un Porsche Cayenne, din care au ieşit patru chinezi care mi-au arătat o valiză cu bani. Atunci am decis să demisionez”. N-a fost însă unica ameninţare pe care a primit-o antrenorul. „Am fost urmărit pe autostradă de mafioţi chinezi care au tras înspre maşina mea”, a continuat fostul antrenor. Mărturia lui Bodart a fost însă pusă sub semnul întrebării de Laurent Denis, procurorul de caz, care l-a întrebat pe fostul antrenor al lui La Louviere motivul pentru care nu a dezvăluit aceste lucruri înaintea procesului.

Şi Paul Put confirmă!

Paul Put, actualul selecţioner al Burkinei Faso, a fost suspendat trei ani de Federaţia belgiană pentru implicarea în scandalul meciurilor trucate dintre 2004-2006. Mărturia lui Bodart se leagă însă cu cea a lui Paul Put, actual selecţioner al naţionalei Burkinei Faso. Fostul antrenor al lui Mitu la Lierse, Put, care e şi el printre cei 31 de inculpaţi, a zugrăvit un tablou apocaliptic al fotbalului belgian din perioada 2004-2006. „Tot fotbalul belgian era în acea perioadă bolnav. Am fost ameninţat de mafie, copiii mi-au fost ameninţaţi, mafia m-a ameninţat cu arme. Nu mi-e comod să spun asta, dar asta e realitatea. Am fost forţat să fac lucrurile astea, dar aranjare de meciuri este o expresie mult prea pompoasă. Nu exista speranţă, nu existau bani, n-am fost implicat în trucare de meciuri, dar aşa am fost prezentat în mass-media”, a spus Put.

Potrivit anchetatorilor, Put a primit cel puţin de 50.000 de euro din partea lui Ye Zheyun şi era responsabil cu plasarea banilor mai departe către jucători, printre care şi Mitu. Presa belgiană a scris că românul a primit şi el cel puţin 10.000 de euro din partea interlopului chinez.