Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Semedescu chemată la Oltchim

Handbalista Oltchimului, Paula Ungureanu, nu va mai putea intra în teren mai bine de șase luni, după accidentarea de la Campionatul European de handbal feminin din meciul contra Croației din grupele principale. Paula a fost supusă testelor medicale, în urma RMN-ului doctorii stabilind că Ungureanu are ligamentele încrucișate rupte la piciorul stâng. Jucătoarea celor de la Oltchim Rm. Vâlcea va lipsi cel puțin șase luni de pe teren, ratând astfel restul sezonului competițional. Ungureanu se va deplasa în Belgia pentru mai multe analize, ulterior urmând a fi operată. În aceste condiții, oficialii de la Oltchim au fost nevoiți să apeleze la Mihaela Smedescu, portar care fusese împrumutat la Tomis Constanța. „Nu avem ce face. Am  vorbit cu cei de la Tomis. Smedescu se va întoarce la Oltchim. Ea fusese împrumutată la Tomis dar cu condiția că o putem chema dacă va fi nevoie de ea. Nu avem de unde să luăm acum un alt portar. Am încredere că Tolnai, Tamaș și Smedescu vor face față în grupele principale ale Ligii Campionilor chiar dacă admit că Paula Ungureanu este o mare pierdere pentru noi”, a declarat președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. Vlad Soare