Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liberalii vor să-l dea în judecată pe primarul Rădulescu

DISPUTE. Zilele trecute, biroul de presă al Primăriei Râmnicului a trimis publicaţiilor vâlcene un comunicat de presă, în care trăgea un semnal de alarmă cu privire la faptul că liberalii, se spune în informarea către presă, s-au folosit de câţiva minori de la casele de copii, pe care i-au trimis în stradă alături de protestatari. Mai mult, cei de la primărie au lăsat să se înţeleagă că liberalii sunt, de altfel, cei care au organizat aceste manifestaţii, lucru respins cu vehemenţă de penelişti. Mai mult, aceştia, prin vocea lui Gheorghe Ioniţă, îl ameninţă pe primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, că-l vor da în judecată dacă nu aduce probe pentru cele declarate.

În contextul evenimentelor petrecute în zona centrală, în seara zilei de duminică, 15 ianuarie, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea  a trimis un comunicat de presă, prin care a făcut un apel la filialele locale ale partidelor politice (în special la cea a Partidului Naţional Liberal) să renunţe la încercările de manipulare a unor astfel de manifestări sau la folosirea minorilor asistaţi în Casele de copii pentru racolarea de susţinători. „Administraţia locală municipală, fidelă dreptului la liberă exprimare garantat de legea fundamentală a ţării, va permite orice forme legale de exprimare a opiniilor în public, dar dezaprobă deturnarea acestor manifestări în scop politicianist şi în interes personal, violenţele fizice de orice natură sau deranjarea cetăţenilor municipiului. Cei care doresc să manifeste public în această perioadă sunt aşteptaţi să declare această intenţie la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în conformitate cu Legea nr. 60/1991, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, avizul urmând a fi dat fără nicio discriminare”, se arată în comunicat. Replica Deranjaţi peste măsură de cele scrise în comunicatul de presă, liberalul Gheorghe Ioniţă a precizat că PNL nu are niciun fel de implicare în organizarea protestelor, ameninţând chiar că în cazul în care nu va prezenta probe solide în acest sens, primarul Rădulescu poate fi acţionat în judecată de liberali. „Prin comunicatul de presă pe care l-a trimis, primarul Romeo Rădulescu a speculat şi a aruncat tot felul de acuzaţii în spinarea PNL, lăsând să se înţeleagă că liberali sunt cei care au organizat aceste proteste. Respingem total aceste acuzaţii ca fiind nefondate şi vreau să precizez că, atât organizaţia municipală a PNL, cât şi cea judeţeană nu au nici cea mai mică implicare în desfăşurarea protestelor din municipiu. Dacă Romeo Rădulescu este incapabil să înţeleagă că aceste proteste au fost spontane şi că ele au fost determinate de atitudinea total necorespunzătoare a preşedintelui Traian Băsescu faţă de Raed Arafat, şi, ulterior, faţă de Guvernul Boc, înseamnă că este rupt de realitate. La fel de ilară ni s-a părut şi acuzaţia potrivit căreia ar fi fost folosiţi, în acele mitinguri, minori de la casele de copii. Sperăm ca viitoarele proteste să-i redea primarului măsura exactă a ceea ce se întâmplă pe străzile din municipiu. Îi solicităm primarului Rădulescu să prezinte public dovezile acuzaţiilor sale, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a ne apăra imaginea potrivit prevederilor legale. Îl asigurăm pe domnul primar, că la momentul potrivit, vom organiza un miting pe o tematică clară, bine stabilită”, a explicat Ioniţă. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU