Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nicolae cel „viril și bronzat”

„Eternul și deloc fascinantul” Emilian Frâncu, președintele PNL Vâlcea este o sursăinepuizabilăde subiecte. Îmi propusesem sănu mai scriu despre acest politician arogant și agasant, însă , așa cum spuneam, îmi dăfoarte des motive. Lucrurile pe care le voi scrie în rândurile de mai jos nu sunt deloc noutăți, dar, ele nu fac altceva decât săcompleteze imaginea pe care i-am creionat-o, adesea, în articolele ce le-am scris, de-a lungul vremii, despre el. Cu fiecare conferințăde presa pe care o susține, măconvinge că a deviat de pe axul normal al politicului și al relaționării interumane. Se simte în largul său atunci când are în preajmănonvalori (mărefer aici, în principal, la Ion Nicolae)  și mai mult, își înfige adânc dinții în grumazul adversarilor politici atunci când, poate prietenește, îi atrag atenția că distruge cu bunăștiințăliberalismul vâlcean.

Frâncu „Măndea” se simte în largul lui atunci când se afișează, la tot pasul, cu unul dintre cei mai anoști și enervanți liberali pe care i-am cunoscut până acum, Ion Nicolae. Îl poartă, peste tot, ca pe sfintele moaște, mândrindu-se cu el și arătându-l, public, exact cum este – o marionetăcu ațe pe care o manevreazăDupă bunul plac. Mai des, în ultima vreme, îi gâdilăorgoliul complimentându-l până la umilință, speriat că poate pierde controlul asupra singurului individ din partid, care, încă , îi mai linge frenetic pantofii. Ion Nicolae este un tip cu coloanăvertebralăde cauciuc, care a reușit în viațăpentru că este un tip servil, fărăopinii personale, capabil de sacrificii politice extreme, atunci când Frâncu i le cere. Și nu sunt puține ocaziile.

Ion Nicolae vrea săfie primarul Râmnicului. Mai bine zis, Frâncu își bate, frecvent, joc de el, aruncându-l într-o luptădin care este imposibil săiasăînvingător. L-a convins chiar că ar avea șanse săcâștige și acum râde de naivitatea lui, pe la spate. Pentru „Măndel”, Nicolae nu a depășit stadiul de „boschetar” și „lipitor de afișe”, așa cum îi place să-l „alinte” atunci când recunoaște nimicul din felul în care Nicolae face politică .

Iatăce a spus la ultima sa conferință, despre colegul său de partid, în momentul în care a fost întrebat dacă existăasemănări între el și primarul pesedist, Marian Vanghelie. „Nu seamănăcu el pentru că are mai multăculturăgenerală. Are răbdarea sădiscute cu oamenii și este în stare săse jertfească pentru binele cetățenilor. Sunt, desigur, și asemănări de la mama natură. Mărefer la bronz. Eu, dacă aș fi femeie, aș vota un om care muncește în aer liber (!!??!!) și care este plin de virilitate ca el ( ) Păi, acum, ce săfacă ? Sănu mai muncească în aer liber, sănu se mai ducă în controale, ca sănu mai fie așa de bronzat?”. Așadar, Frâncu vrea săpromoveze un nou „prototip” de candidat la Primăria Râmnicului. „Virilul bronzat în aer liber”. Măapucă râsul și măîntristez, deopotrivă, când mă gândesc ce indivizi de proastăcalitate umană, gen Ion Nicolae, vor să-și adjudece Primăria Râmnicului. Nu-i deloc bine. Liberalismul vâlcean este compromis. Definitiv. A avut Frâncu grijăde lucrul acesta.  

Câtăîncredere pot sămai aibăpuținii simpatizanți liberali, câți au mai rămas pe plaiurile noastre mioritice, în acest lătrător liberal, șef de partid care vorbește, așa cum am mai spus-o la modul abject. Nu îmi place să-i comentez declarațiile. De multe ori mi-e silă. Tot la ultima sa conferințăde presăa mai zis ceva, ce mi-a produs lehamite. Pentru a nu se interpreta, aș dori s-o reproduc ad-literam. „Cultura generalăa lui Romeo Rădulescu se mărginește la ce a aflat, în tinerețe, din revista „Sex și Crimă” și privind la filmele cu Cicciolina. Am auzit că atunci când era în liceu, a fost prins cu pantalonii în vine, uitându-se la Cicciolina. (…) Dacă nu se potolește cu declarațiile pe care le face, îi promit eu că nu o sămai fie consilier municipal”.     

Lui Frâncu îi place săamenințe și săjignească .  Pe toată lumea. Se vede deștept, frumos și crede că are un caracter de aur. În realitate, însă , el nu este nimic din ceea ce se visează. Am scris, cu alte ocazii, că cea mai mare frustrare a sa este că nu va reuși niciodatăsăajungăla sufletul electoratului pe care l-a scârbit cu felul lui de-a fi.

Asta face și Nicolae. Fac o pereche extrem de dezagreabilăîmpreună, un fel de Stan și Bran, ambii cu mustață, înverșunați și înveninați de răzbunări politice. Frâncu și-a frecat mâinile de plăcere când auzit că Gutău a fost închis, iar Nicolae a fost cât pe ce să-și schimbe dinții de aur din gurăde bucurie. Sunt doi dizgrațioși, care disprețuiesc moralitatea și promoveazăhidoșenia umană. Nu mai este mult până la alegerile din 2008, când Nicolae și Frâncu – pentru că l-a susținut – vor fi îngropați la lada de gunoi a politicii vâlcene de electori. Clipa nu e departe.