Am avut de foarte multe ori impresia că politicienii noștri, deși par săprivească că tre aceleași orizonturi ca și noi, s-au abrutizat, au devenit venali și s-au „vindecat” de toate urmele de umanitate, câte or mai fi rămas în sufletul lor găurit de pofta dominarii. Ei mint cu zâmbetul de buze și cu ochii pierduți undeva dincolo de realitățile cotidiene, trăind parcă un conflict interior, născut dintr-un singur suprem deziderat: pofta de putere.
Figurile politice autohtone au devenit de-o malițiozitate greu de imaginat. Sunt multe momentele în care vreau săvăd dincolo de politicianul Frâncu, Cîlea, Bușe dar constat că în spatele lor nu mai e nimic de zărit. Te izbești de o goliciune pe care am mai simțit-o doar în era comunistă, atunci când, privind la televizor, nu reușeam niciodatăsăvăd chipul politrucilor de atunci, ci doar ochii lor reci, plini de aversiune și răutate. Lăsau impresia unor brute, cu mintea pervertităde îndoctrinarea excesivăla care erau supuși, în acele timpuri. Deși cu toții cunoșteam realitatea, ne mințeau cu nonșalanțăcă populația o duce bine, că nu existăfoamete, boli sau disperare.
Nu vi se pare că de multe ori vedeți același spectacol macabru, cu același scenariu în care doar actorii s-au schimbat? Nu simțiți, dragi colegi de presă, că deși politicienii vâlceni tot trâmbițează(doar pentru că dăbine electoral) despre libertatea presei, e de fapt o mare minciună? Și cum ar putea fi altfel când unul ca Frâncu, pentru că nu-i convine că nu l-ați lăudat în ziar, se răzbună, jignindu-vă(tot la jurnaliști mărefer aici) de parcă ați fi niște otrepe? Cum săfie respectatălibertatea de exprimare a presei, din moment ce Cîlea, în micimea minții lui, sunăla publicațiile locale și le reproșeazăziariștilor că nu i-au pus o pozăfrumoasăîn ziar, de parcă nu știe toată lumea că hidoșenia care-i transpare pe chip nu e proprie acestuia, ci ea vine din interior?
Unde este dreptul la opinie al jurnalistului, pentru ca atunci când vrea săarate adevărata Față a lucrurilor (chiar dacă o face dezavantajând anumite figuri politice de prin județ și grupuri de interese autohtone) este amenințat, încercându-se zdrobirea personalității sale și firma editoare la care lucreazăeste amendatăcu sume copleșitoare, pentru a fi redus la tăcere? A venit timpul, dragi colegi de breaslă, săreplică m acestor încercă ri mișelești ale potentaților locali, de a ne fura dreptul la liberăexprimare, în neconcordanțăcu dorin’ele si opiniile general valabile ale celor că rora ne dedică m în totalitate: cititorii noștri. Noi, Față de politicieni, nu ne permitem săne pierdem credibilitatea, (deși, dacă ar trăi o viațăpolitică sănătoasă, ar trebui săse ghideze După același principiu), pentru că avem toate șansele sănu o mai câștigă m niciodată
Am făcut cu toții, jurnaliști mai vârstnici sau mai tineri, mai experimentați sau mai puțin experimentați, tot posibilul sănu ne compromitem în ochii celor care cred în noi. Atunci, de ce i-am lăsa pe ei săne compromităsau săintervinăîn politica editorialăa ziarelor pentru care lucrăm, doar așa pentru că -i cheamăFrâncu, Cîlea sau Bușe?
De curând, Emilian Frâncu, al că rui comportament politic și social a început sărușineze și foaia de hârtie, a jignit din nou un jurnalist, o colegăde-a noastră, redactor la o respectatăpublicație din județ, dezbrăcându-se din nou, dacă mai era cazul sa o mai faca pentru a fi (re)cunoscut, de caracter. Ziarista l-a întrebat pe liberalul Ludovic Orban (misoginul de serviciu al partidului) ce părere are despre faptul că mai toate licitațiile pentru investițiile de la primăriile din județul Vâlcea sunt câștigate de liberali? Scena s-a petrecut la o conferințăde presăla Horezu, la care au fost invitați Ludovic Orban, Mihai Voicu și Decebal Traian Remeș.
Parcă fulgerat, auzind întrebarea, deputatul Frâncu i-a spus ministrului Voicu – și el de Față – că jurnalista respectivă pune întrebări incomode pentru că este… „de-a PD-ului”. Poate demonstra liberalul, în cazul ziaristei la care făceam referire, că aceasta este partinică și că are afinități Față de doctrina democrată? Măîndoiesc. Dar asta nu conteazăprea mult. A procedat mârlănește, pentru a da bine în fața mai marilor de la centru sau pentru că nu poate săse dezică de comportamentul său viciat de mania grandorii? În cazul lui, am certitudinea că ambele ipoteze sunt valabile.
Pentru a evidenția și mai mult a doua laturănegativăa personalității sale – ipocrizia, mi-a mai venit în minte o altăîntâmplare. Acum ceva vreme, cu ocazia vizitei premierului Tăriceanu la Rm. Vâlcea, deranjat tot de o întrebare adresatășefului Executivului de un o jurnalistăde la VOCEA VÂLCII, Frâncu a spus că este de la un ziar de „că ..at”. Nu ne-am ofticat și nici nu ne-am suparat, cum nu făcut-o nici premierul când Frâncu a zis că face ceva că lduț pe el. Ăsta-i Emilian Frâncu!
Totuși, cine îi dădreptul acestui politician de provincie săne jignească meseria în acest mod? Dacă nu am luat atitudine până acum, este din cauza superiorității cu care reușim sătrecem (vorbesc aici de toți jurnaliștii care au fost bălăcă riți de acest personaj) peste insultele sale de prost gust, pentru că , în ciuda rănilor pe care ni le încrusteazăîn suflet, principala prioritate rămâne, pentru noi, acea de a servi binele comunitar și de a alina suferința oamenilor, atât cât putem. Așadar, a venit momentul săluptăm împotriva acestor politicieni obtuzi, care încearcă săne îngrădească libertatea de exprimare, cu singura armăimbatabilăpe care o deținem: profesionalismul. Săle dovedim că suntem mai buni ca ei…