“Traian Băsescu a reuşit performanţa să-şi pună şi Casa Regală în cap. Nici nu-şi imaginează de cât «lobby» se va bucura, de acum înainte, prin cancelariile occidentale” – mi-a spus, cândva, un confrate de breaslă, comentând afirmaţiile preşedintelui României privind “patriotismul” regelui Mihai I şi decizia corectă a mareşalului Antonescu de a ordona trecerea Prutului cu armata ţării, pentru eliberarea teritoriilor româneşti ocupate samavolnic de sovietici. A trecut destul timp de atunci şi suntem contemporani cu afirmaţiile preşedintelui. Aţi băgat de seamă că i-ar păsa cuiva din “cancelariile occidentale” de zisele acestea, în condiţiile în care afirmaţiile făcute sunt în context cu realitatea şi au declanşat ruperea vălului opac care ne acoperă ochii, când e vorba de adevărata istorie a României? Pentru mine, trădătorul Mihai, care a dansat cazacioc cu Stalin, nu mai e rege! Oricum, acum, e reprezentat de un securist numit Duda şi apărat de kaghebistul Iliescu. Moscova nu-i uită pe-ai săi! Prin trădarea la care s-a dedat, acest “rege” a permis ruşilor să avanseze foarte repede spre centrul Europei, cu sacrificiul a peste 300.000 de români, când aceştia ar fi trebuit, aşa cum voia Mareşalul, să reziste pe graniţe, pentru a facilita înaintarea americanilor spre inima Germaniei şi a Europei. De asta e rău văzut ex-monarhul ţării, de americani şi de englezi, iar lorzii lumii nu dau nici două cepe degerate pe existenţa lui în viaţa publică internaţională. În opinia mea, preşedintele Băsescu trebuia, mai de mult, să joace cartea României, să ne spună, de la cel mai înalt nivel, realitatea, declanşând un început al rostirii adevărului. Şi bine a făcut ce a făcut, chiar şi acum, pentru că nu e timpul pierdut ca generaţiile de după 1989 să conştientizeze perversitatea politicienilor bolşevici şi a istoricilor “democraţi” vânduţi. Cu o întârziere de câteva luni atacului lansat de Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai, Casa Regală a reacţionat, de curând. Băgându-l la înaintare pe principele Radu Duda, am putut vedea la (i)Realitatea tv un profitor care îşi dă cu părerea. Neruşinatul ăsta care mănâncă din ceea ce a restituit statul român lui Mihai ar trebui să tacă. Dacă ar avea bun simţ. Numai că, gândind mai bine, consider că devine normal să iasă la atac, pentru că Băsescu i-a tăiat subvenţia de 800 de milioane pe lună dată de Adrian Năstase şi Tăriceanu pentru a ne reprezenta pe la casele regale. Când pierzi o aşa sumă, e normal să-l duşmăneşti pe cel care ţi-a tăiat-o. Într-o frază întortocheată cu îmbinări ciudate de cuvinte, Radu Duda a încercat să spună că “esenţialmente” Casa Regală respectă instituţiile statului pe când “personajul” Băsescu nu e decât un politruc cu dispreţ pentru constituţionalism şi etică constituţională. Ce are duda cu zaluda?! Băsescu a exprimat părerea sa, subliniind că este “personală” faţă de un personaj care “instituţional” şi “constituţional”, în România, nu mai înseamnă nimic. Aceasta este realitatea, oricât de puţin ar fi plăcută celor care au vederi monarhice. În schimb, până una alta, Băsescu nu e “un personaj”, cum îl numeşte prinţul ăsta de tinichea, ci e preşedintele unei ţări, ales constituţional, oricât de puţin place celor care au băsescită. “Casa Regală vede instrumentele reprezentativităţii statului într-un fel” – zis-a Duda. Care casă regală? Regele n-a abdicat? Cine l-a mai pus în funcţie? A ieşit Duda la atac cu Traian Băsescu? Hai să fim serioşi. Ţânţarul cu armăsarul. Aceasta Duda Comunista poate ne spune cate ceva si despre cumpararea fregatelor si despre comisionul de 7 milioane de lire sterline primit de “Fundatia Margareta” a printesei Margareta. Apoi, mai cred că regele Mihai, fie’sa Margareta şi ginerele Duda ar trebui să-şi reglementeze urgent situaţia juridică faţă de aşa-zisa Casă Regală, deoarece în noiembrie se va pronunţa ICCJ cine este totuşi moştenitorul din această casă: Mihai sau altcineva. Dacă instanţa se va pronunţa, aşa cum prevăd eu că se va pronunţa şi cum s-a pronunţat şi o instanţă din Portugalia, s-ar putea ca Duda să-şi ia viteză. Despre şeful statului nu trebuie să-l întrebi pe rege, care a trădat, devenind singurul monarh din Europa de Est care a abdicat, singurul care a deschis Parlamentul comunist. Cei care au rămas în ţară la cheremul comuniştilor, cei care au fost luaţi prizonieri de ruşi, circa 123.000, ar trebui întrebaţi să vedem ce părere au despre Mihai. Şi Finlanda şi România s-au aflat în aceeaşi situaţie, luptând în 1941-1944 pentru recuperarea teritoriilor, dar Manerheim şi Antonescu au avut totuşi sorţi diferite. Manerheim a rămas erou naţional, iar Antonescu a fost executat, deşi regele Mihai putea să-l salveze. Rămâne o enigmă poziţia regelui faţă de Antonescu, care a fost executat, şi care era de fapt un erou aşa cum este Manerheim. Cu siguranţă, regele Mihai I, ex-monarhul României, s-a dat cu învingătorii, ca să se salveze pe sine, ca un individ fricos ce era. Chestia cu prinţul Duda este tragicomică. Şi-l mai cheamă şi Duda. Ăstuia, i-a pus securitatea creion chimic în perfuzie ca să i se facă sângele albastru. Dar cine e el, de altfel? Un membru PCR şi turnător la securitate, care doreşte să arate cine este el şi Casa Regală torţionară care a ajutat Rusia, America şi Marea Britanie să implementeze COMUNISMUL în România, să înfiinţeze instituţii de unde evreii ruşi kominternişti – agenţi NKVD- KGB – să ucidă şi să vâneze ori să deporteze milioane de români care au luptat pe front împotriva Rusiei sau se împotriveau comunismului.
NB – Ce mult au iubit regii ăştia România… Carol a abdicat pentru o curvă şi a plecat cu ea în lume, iar Mihai a abdicat pentru o decoraţie (Pobeda) oferită de Stalin. Acum mai vine şi Prinţul Duda din Ferentari ca să facă morală unui preşedinte care a integrat România în UE şi NATO.
Romeo Popescu
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu