Incendiul izbucnit în fondul forestier din zona Băile Olănești continuă să le dea de lucru pompierilor, intervenția ajungând miercuri, 30 septembrie 2026, în cea de-a șasea zi.
La ora 06:00, 56 de pompieri militari, sprijiniți de șapte autospeciale și o dronă de monitorizare (UAS), au pornit către zona afectată pentru continuarea operațiunilor de stingere și supraveghere a focarelor.
Intervenția a fost desfășurată pe parcursul întregii zile, iar în jurul prânzului a fost solicitat și sprijinul aviației militare.
Două aeronave Spartan au primit ordin de decolare și s-au îndreptat către zona incendiului din Băile Olănești. Aeronavele au efectuat cinci aruncări asupra focarelor, contribuind la acțiunile desfășurate la sol de echipele de intervenție.
La finalul misiunii de miercuri, suprafața afectată de incendiu era estimată în continuare la aproximativ 34 de hectare, fără modificări față de evaluarea anterioară.
După încheierea operațiunilor de miercuri, forțele de intervenție se vor retrage la bază. Acțiunile de stingere și monitorizare urmează să fie reluate joi dimineață.
Intervenția rămâne în dinamică, în funcție de evoluția focarelor și de condițiile din teren.






















Lasă un comentariu