Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ce daruri au primit oficialii județului Vâlcea de la Moș Nicolae?

SĂRBĂTOARE. A trecut și ziua de 6 decembrie. La aceea și dată, întreaga creștinătate l-a omagiat pe Sfântul Ierarh Nicolae. Pentru că ierarhul și-a dedicat viața ocrotirii copiilor săraci, ziua aceasta este, în special, o sărbătoare a celor mici, motiv pentru care este numită ziua de Moș Nicolae. Copiii se bucură de cadourile pe care le primesc, îndulcindu-le cu bomboane si ciocolată. Noi, oamenii mari, primim cadouri de Crăciun, că așa-i normal. Și totu și, nu puțini sunt domnii sau doamnele, care simt dragostea celor de lângă ei, primind mici cadouri puse și ele în pantofi sau cizme, conform tradiției.

Pe acest fond, curiozitatea ne-a împins să îi chestionam pe mai marii zilelor noastre, politicieni, parlamentari si diriguitori ai destinelor administrative județene, punându-le două întrebări: ” Ce cadou au primit de Moș Nicolae?” și ” Dacă șitiu cine a fost Sfântul Ierarh Nicolae?” Înainte de a însera răspunsurile subiecților noștri vizați, amintim că Moș Nicolae nu este deloc un personaj de legendă, ci este unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari sfinți. În timpul vieții, a fost arhiepiscop în cetatea Mira din regiunea Lichia, Asia Mică și pentru că s-a opus împăratului roman Dioclețian, care ceruse să fie venerat ca un zeu, a fost băgat în închisoare, vreme de zece ani. El fost eliberat de Împăratul Constantin cel Mare.

Ideea de bază care s-a desprins în urma sondajului de opinie efectuat de noi, a fost aceea că, în acest an, Moș Nicolae a fost destul de sărac, având un buget de austeritate. Cei mai mulți dintre cei intervievați de noi au fost trecuți cu vederea de Moșul, VIP-urile locale sperând ca măcar de Crăciun să primească ceva cadouri. Mai trebuie spus că mare parte dintre eu nu șitiu cine a fost Sfântul Ierarh Nicolae, dar nici nu au fost curio și să afle. ” Păi dacă nu am fost cuminte ce să-i aducă. Nu mi-a adus nimic. Doar o bucurie politică de creștere a PIB-ului de 2,3%. Nu șitiu cine a fost Sfântul Ierarh Nicolae, nu șitiu ce să zic” , ne-a spus deputatul PDL, Samoil Vîlcu. Deputatul PSD Aurel Vlădoiou susține că nici lui nu i-a adus nimic Moș Nicolae. ” Cred că e austeritate, de aia. Poate va avea Moș Crăciun un buget mai mare. Am fost eu Moș Nicolae. Am dus dulciuri la nepoței. Da, șitiu cine a fost: un mare sfânt care se află acum în Italia” , a precizat parlamentarul.

În schimb, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu, este ceva mai norocos. Moșul i-a adus câteva produse cosmetice. În rest nimic. ” Da, m-am bucurat de câteva atenții din partea familiei. Dar acum, la ce să te aștepți. Doar e criză, nu?” , ne-a mărturisit social-democratul.

Zamfirescu a fost mai norocos

Viceprimarul Râmnicului, Cosmin Constantinescu ne-a spus că Moș Nicolae a fost tare zgârcit cu el. ” Nu am primit nimic. Pe cuvânt de onoare. Cred că nu am fost cuminte. Sper ca măcar Moș Crăciun să fie mai bogat. E criză acum. Nu șitiu cine a fost Sfântul Ierarh Nicolae” , a mărturisit vicele Râmnicului. Pe de altă parte, primarul Romeo Rădulescu spune că Moșul i-a adus ceva special: sănătate. Despre Sfântul Ierarh Nicolae, șitiu că s-a născut undeva în zona de est a Turciei, dintr-o familie modestă, iar moaștele sale sunt în Italia” , a precizat primarul. Deputatul PNL, Cristian Buican este de părere că Moș Nicolae nu i-a adus nimic pentru că e foarte sărac, pentru că s-a redus bugetul. ” Eu îl aștept pe cel de anul viitor, că asta oricum e prea sărac” . Senatorul PDL, Dorel Jurcan ne-a spus că el a fost singur la București, iar ” Moșul nu l-a găsit” . ” Sper să vină Moș Crăciun, măcar. Sper să nu fie pe mână. Adică acolo unde vine unul să nu vină și celălalt. E criză. N-ai ce-i face” , a opinat senatorul. Deputatul PDL, Sorin Zamfirescu a fost mai norocos. ” Am primit un lățișor de argint pe care mi-am pus o cruciuliță și zodia mea. Am luat câte ceva și pentru copiii, iar soției i-am dăruit o pereche de pantofi” , ne-a spus deputatul.

PS – Peste 800.000 de români și-au sărbătorit onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.000 sunt bărbați (Nicolae, Niculai, Nicușor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară), iar restul sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculița, Nicolina, Nicola). Dintre aceste prenume, cel mai răspândit este Nicolae/ Nicolaie, aparținând unui număr de 353.000 bărbați, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.000 de femei. Deoarece acest număr de ziar apare după trecerea evenimentului, cu o întârziere scuzabilă, adresam cele cuvenite prietenilor, cunoștințelor și cititorilor noștri, un sincer ” La mulți ani!” .

OLIVIA PÎRVU -CÎRCIU