Un caz violent reclamat în comuna Lăpușata, județul Vâlcea, a ajuns în atenția Poliției după un apel la 112. Familia unui tânăr de 24 de ani susține că acesta ar fi fost bătut în repetate rânduri, inclusiv cu o rangă, și că a ajuns la spital cu mai multe leziuni și doi dinți rupți. Versiunea oficială transmisă de IPJ Vâlcea este însă diferită: polițiștii spun că între tânăr și un bărbat de 68 de ani ar fi izbucnit un conflict în timpul căruia cei doi s-ar fi agresat reciproc.
Incidentul s-a produs luni seara, 14 septembrie 2026, în jurul orei 19:30. Potrivit familiei, tânărul ar fi fost atacat pe drum, în apropierea unui bar, de o rudă, familia susținând că la agresiune ar fi participat și soția rudei.
„A fost agresat și lovit în repetate rânduri, inclusiv cu o rangă”, susține membrul familiei care a sesizat redacția Vocea Vâlcii. Acesta afirmă că tânărul a ajuns la spital cu numeroase leziuni și vânătăi, iar doi dintre dinți i-ar fi fost rupți în timpul agresiunii.
Familia susține că deține fotografii ale leziunilor și documente medicale și că urmează să obțină și certificatul medico-legal.
Poliția confirmă că a intervenit în urma unui apel la 112, însă relatarea oficială diferă de cea transmisă de familie.
Potrivit IPJ Vâlcea, conflictul a avut loc între un tânăr de 24 de ani și un bărbat de 68 de ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Polițiștii susțin că, în timpul altercației, cei doi s-ar fi agresat reciproc.
Ambii bărbați au fost evaluați medical. Tânărul de 24 de ani a fost transportat la Spitalul Orășenesc Horezu, în timp ce bărbatul de 68 de ani a refuzat transportul la o unitate medicală.
Un aspect important este că, în comunicarea oficială a Poliției, nu este menționată folosirea unei răngi și nu este confirmată acuzația familiei potrivit căreia tânărul ar fi fost atacat de două persoane.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovirea sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs conflictul.
Pentru tânărul de 24 de ani a fost completat formularul de evaluare a riscului, fără să rezulte existența unui risc iminent. Bărbatul de 68 de ani a refuzat completarea formularului.
Ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate și cine răspunde pentru leziunile suferite. Până la finalizarea cercetărilor, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.




















Lasă un comentariu