Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. A intrat cu autoutilitara pe contrasens și a lovit un stâlp! Șoferul, prins cu aproape 1 mg/l alcool în aerul expirat

Cursă periculoasă pe DN 7, în Râmnicu Vâlcea. Un bărbat de 50 de ani, din Ilfov, ar fi urcat la volan după ce a consumat alcool, iar la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus și ar fi acroșat un stâlp de iluminat.

Incidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 22:30, pe Calea București. Autoutilitara circula dinspre Pitești către Sibiu când ar fi ajuns pe contrasens și ar fi lovit stâlpul. După impact, șoferul și-ar fi continuat drumul.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reușit să identifice autovehiculul și l-au oprit în trafic.

La volan se afla un bărbat de 50 de ani, din județul Ilfov. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, urmând ca acestea să stabilească alcoolemia exactă.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și continuă cercetările sub supravegherea procurorului.