Pompierii militari vâlceni intervin, la un incendiu de vegetație uscată, în localitatea Prundeni, lângă calea ferată.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de muncă operativă.
Primele echipaje sosite la fața locului au constatat că suprafața afectată este de aproximativ 15 ha, iar incendiul se manifestă pe ambele părți ale căii ferate, cu degajări mari de fum.
Au fost anunțați reprezentanții CFR, care vor opri în gara Drăgășani toate trenurile care au traseu prin zona în care se manifestă incendiul, până la îndepărtarea pericolului pentru traficul feroviar.
De asemenea, intervenția promptă și profesionistă a pompierilor militari a condus la îndepărtarea pericolului de lângă calea ferată, într-un timp foarte scurt. Calea ferată nu a fost afectată, iar traficul feroviar se poate relua în condiții de siguranță.
Lasă un comentariu