Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– puciul dat împotriva democrației de către haitele reunite ale PSD, PNL și PC prinde din ce în ce mai mult contur – penelistul Adam Jinaru a fost instalat în funcția de director tehnic la Romsilva – de ziua națională a Greciei, în Salonic, pur și simplu instantaneu, în timp ce parada militară era în plină desfășurare, mai multe zeci de cetățeni și-au pierdut controlul – surse demne de încredere din PDL ne-au informat că Romeo Rădulescu este dorit de conducerea centrală a partidului, la șiefia PDL Vâlcea – din culisele Bruxelles-ului: premierul german și președintele Franței – Merkel și Hollande – au vrut să stea la coadă ca să vorbească cu Ponta – Monitorul Oficial a fost transformat în armă politică –

– Puciul dat împotriva democrației de către haitele reunite ale PSD, PNL și PC prinde din ce în ce mai mult contur. Călcarea în picioare a deciziilor Curții Constituționale a României de către prim-ministrul Victor Ponta a fost startul unei lovituri de stat, dată cu mânu și de catifea. Decizia odată luată, se trece la ,,visul de aur  al useliștilor, și anume suspendarea președintelui Traian Băsescu. Alianța celor 322 de golani politici care-l suspenda pentru prima dată pe Traian Băsescu, în primăvara lui 2007, s-a transformat acum în USL. La aceștia se adaugă, desigur, oastea de strânsură, năimită cu banii pușcăriabililor magnați din USL, care se comportă ca o bandă ordinară de mercenari. Interesele activiștilor de partid, firmelor lor de casă, clientela lor politică, ofițerii de securitate purtători de mandate parlamentare, amantele și rudele acestora, presa aservită și momită cu bani grei de la moguli și multe alte interese pe plan intern trag cu dinții să-l suspende pe Băsescu. Asta în plan național. Pe plan internațional, interesele căderii lui Traian Băsescu sunt direcționate de toate statele anti “ Americane. Președintele României a constituit, în decursul celor opt ani de mandat, un cap de pod din ce în ce mai puternic, în această zonă a continentului, încă dominată de reminiscențe sovietice. Și cel mai mare tupeu existent apare în motivarea deciziei de suspendare a președintelui, venită din partea grupului USL din Parlament. ,,Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale  “ stă scris în cererea de suspendare a USL către forul legislativ al țării. Ne-așteaptă vremuri tulburi.

– Penelistul Adam Jinaru a fost instalat în funcția de director tehnic la Romsilva. PNL a profitat de faptul că actualul director, Ion Oprescu, este în concediu de odihnă. Aceasta este probabil rampa de lansare a lui Jinaru pentru direcțiunea Regiei Naționale a Pădurilor Vâlcea, post pe care și-l dorește de câțiva ani. Penelistul a mai fost șieful Romsilva în perioada guvernului Tăriceanu. A fost directorul campaniei electorale al PNL Vâlcea înaintea alegerilor locale de pe 10 iunie. Rezultatele obținute de partid, dar și silința pe care și-a dat-o Jinaru, l-au făcut pe Cristian Buican să facă tot posibilul pentru ca Romsilva să rămână a liberalilor, chiar dacă PSD a tras cu dinții de această instituție. Probabil Jinaru va fi numit, în viitorul apropiat, director al RNP Vâlcea, fapt care ne poate face să spunem, fără să gre șim, că oamenii lui Buican au mai câștigat un post, în detrimentul pesediștilor.

– De ziua națională a Greciei, în Salonic, pur și simplu instantaneu, în timp ce parada militară era în plină desfășurare, mai multe zeci de cetățeni și-au pierdut controlul, au pus polițiștii pe fugă, au urcat în tribuna oficială, au luat generalii și reprezentanții administrației locale la șiuturi, la propriu, generalilor le-au aruncat șiepcile din cap, le-au rupt epoleții, iar reprezentanților politici și administrativi le-au cărat palme după ceafă ca la niște copii neastâmpărați. În cel mai umilitor mod, i-au dat jos pe „ale și  din tribună, ocupându-le acestora locurile și aplaudând armata care și-a continuat defilarea netulburată. Nu pot să nu mă gândesc la cât de norocos este acest Victor Ponta,  primul nostru ministru interimar, (căci asta este), că are de-a face cu un popor de resemnați, de oameni fără nerv și fără sânge în vene. În loc să se ocupe de perioada de tranziție ce a rămas până la alegeri, face și desface tot ce-i stă împotrivă. În poziția asta el nu poate reprezenta pe nimeni, el trebuie doar să mențină țara în echilibru, până la noi alegeri. Având de-a face însă cu un popor de adormiți și de cârnățari, tupeistul ăsta face ce vrea. Ce Grecie ți-ar trebui ție, măi Ponta! (http://www.youtube.com/watch?v=JDkrr2fmqy0)

– Surse demne de încredere din PDL ne-au informat că Romeo Rădulescu este dorit de conducerea centrală a partidului, la șiefia PDL Vâlcea. Liderii de la București susțin că sunt nemulțumiți de scorul obținut în alegeri de actualul șief al organizației județene de partid, senatorul Dorel Jurcan. De altfel, din câte se pare, Rădulescu se bucură , în continuare, de o reală notorietate în rândurile electoratului vâlcean, lucru ce ar putea conduce, consideră șiefii de la centru, la recâștigarea capitalului de imagine a partidului, pe plan local.

Deocamdată, fostul primar al Râmnicului nu a declarat, oficial, dacă este sau nu de acord cu această propunere, însă, din informațiile pe care le avem, politicianul se gândește, la modul cel mai serios, să ajute, în mod real, la revigorarea partidului pe plan județean.

Tocmai de aceea, vocile autorizate din PDL sunt de părere că Rădulescu nu poate refuza oferta politică primită de la București, mai ales că, iar acest lucru este deja bine-cunoscut, alesul local a pus, întotdeauna, mare preț pe valorile democrat-liberalismului.

–   Pentru că s-a inaugurat și este la modă, Ponta va trece, prin ordonanță de urgență, Președinția și Consiliul European în subordinea Guvernului… Și ca să bag și una de la mine, tot săptămâna viitoare se vor începe în Parlament procedurile de suspendare a pedepsei lui Năstase. Dacă îl suspendă pe Băsescu, se suspendă automat și condamnarea lui Năstase, că doar zice că este condamnat politic sau dă o lege ca foștii prim-miniștri să fie condamnați la locul de muncă și nu la pușcărie. P.S.: – Gestul lui Ponta de a nu respecta o decizie a CCR, care a început deja să apară pe site-urile publicațiilor internaționale, echivalează cu zece plagiate în ochii oricărui străin care are altă mentalitate vizavi de aplicarea și respectarea legii!

– Din culisele Bruxelles-ului: premierul german și președintele Franței – Merkel și Hollande – au vrut să stea la coadă ca să vorbească cu Ponta. Lista era foarte mare și bietul Marga de-abia se mai ținea la doritori. Însă nu se șitie ce s-a ales din lista aceea și cum au procedat vizitatorii ca să-l vadă pe primul plagiator al României. Toată lumea tace. Nu ne spuneau USL-amiștii că ei vor schimba radical poziția României în Europa? Abia așteptăm să vedem cum vor vorbi toți europenii despre România, mare putere economică sub guvernarea Ponta. A venit momentul adevărului să vedem schimbarea RADICALĂ a Europei în raport cu România, așa cum ne-o promitea USL! La lipsa de respect față de Constituție și lege în general, arătată de prim – ministru și parlament, nu poți decât să-ți ridici pălăria în fața olandezilor, pentru că au avut dreptate. Ce groază ar fi cuprins țările occidentale șitiind că informațiile din spațiul Schengen ar fi la dispoziția hoților aflați la guvernare în România. Păcat de tot efortul oficialilor români de până acum de a convinge occidentul că România este o țară democratică și civilizată în care legea este respectată.

–   Monitorul Oficial a fost transformat în armă politică: prima decizie publicată după ce M.O. a trecut din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului este constatarea renunțării la calitatea de senator a lui Dan Voiculescu. Graba Monitorului îi servește de minune liderului conservator. Demisia lui Dan Voiculescu din Senat este un tertip pentru a câștiga timp în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Acest proces de corupție este pe rolul Curții Supreme, dar odată ce Dan Voiculescu pierde calitatea de demnitar, va fi mutat la Tribunalul București. Astăzi, Curtea Supremă de Justiție va lua act de demisie și va decide mutarea dosarului. Voiculescu câștigă astfel timp, scapă de teroarea de Înalta Curte, care l-a condamnat pe Adrian Năstase, și obține două căi de atac în plus, la Curtea de Apel și la Înalta Curte. În schimb, Monitorul Oficial nu a fost la fel de rapid când a fost vorba să publice hotărârea Curții Constituționale care tranșa disputa dintre Președinte și Premier pentru Bruxelles. Întârziere suficientă ca să-i permită lui Ponta să ajungă la Consiliul European în locul lui Băsescu.

– Pataliputra