Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM a intrat în cantonament

fotbaliștii vâlceni încep meciurile amicale în februarie Fotbaliștii de la CS Municipal au intrat în regim de cantonament centralizat, după ce în prima săptămână de la reunirea lotului cei doi tehnicieni au decis să facă antrenamente mai ușoare, de readaptare la efort. În perioada imediat următoare se va pune accentul pe pregătirea fizică, vâlcenii urmând să înceapă, în scurt timp, un retur de campionat extrem de dificil la finele căruia au ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Singurul care încă nu participă la programul obișnuit este fundașul Florin Plecanciu, cel care acuză o accidentare ușoară. Primul meci amical din această pauză competițională va fi jucat de CS Municipal în chiar prima zi a lunii viitoare, în compania echipei FC Oltchim, care activează în Seria a IV-a a Ligii a III-a. Oficialii formației din Zăvoi au programat și alte meciuri de pregătire: FC Caracal (9 februarie), FC Argeș (15 februarie), Alro (18 februarie-Vâlcea, 22 februarie-Slatina) și FC Olt (25 februarie). Altfel, Marius Mitu se antrenează cot la cot cu elevii săi, semn că și în retur va fi și pe teren, nu numai pe banca tehnică. Nelu Nicolae, al doilea transfer al vâlcenilor Oficialii de la CS Municipal au reu șit să oficializeze până acum numai două transferuri. Astfel, pentru gruparea din Zăvoi a semnat Nelu Nicolae, mijlocaș, fotbalist care a mai evoluat în trecut în Zăvoi. Jucătorul poreclit de colegi „Jackie” a semnat un contract valabil pentru două sezoane și jumătate și vine de la UTA Arad. De menționat este că Nicolae și-a făcut junioratul la Universitatea Craiova și a fost considerat una din speranțele fotbalului din Bănie. Celălalt transfer oficializat este al senegalezului Thiandoum Dauda, care a jucat ultima dată la Arieșul Turda și care a fost adus în România de CFR Cluj-Napoca. Potrivit zvonurilor, în zilele următoare vor ajunge sub comanda lui Marius Mitu și alți fotbaliști africani. Vlad Soare