Polițiștii din Vâlcea au desfășurat, pe 12 martie 2025, o acțiune de control în trafic în cadrul operațiunii ROADPOL – SEATBELT. Verificările au vizat respectarea obligativității purtării centurilor de siguranță și a utilizării sistemelor omologate de fixare pentru copii, precum și combaterea folosirii telefonului mobil la volan.
În urma controalelor, oamenii legii au aplicat 203 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 62 au fost pentru nefolosirea centurii de siguranță, atât de către șoferi, cât și de pasageri, iar alte 6 pentru lipsa sistemelor de fixare a copiilor în autovehicule. De asemenea, șase conducători auto au fost sancționați pentru utilizarea telefonului mobil în timpul mersului, iar alți 29 pentru depășirea vitezei legale.
Polițiștii au aplicat și sancțiuni bicicliștilor care au încălcat regulile de circulație și au constatat alte abateri rutiere.
În cadrul aceleiași acțiuni, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care șapte pentru viteză, unul pentru depășire neregulamentară și două pentru alte nereguli. Totodată, cinci certificate de înmatriculare au fost retrase. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la aproximativ 40.000 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri fiind permanent implicați în prevenirea accidentelor și asigurarea siguranței participanților la trafic.



Lasă un comentariu