Pe 23 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din tradiția religioasă. El este adesea cunoscut și sub numele de San-George, fiind asociat cu protecția naturii și a animalelor în tradiția populară.
În folclorul românesc, există o convingere că între Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele încep să cânte în această perioadă, Sfântul Gheorghe preia cheile de la Sfântul Dumitru pentru a deschide calea naturii către viață.
În dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, capul familiei, de obicei un bărbat, obișnuia să așeze ramuri verzi la ferestrele, ușile și grajdurile caselor, în credința că acestea ar proteja locuința și animalele de influențele negative.
Aceste ramuri verzi erau păstrate pe tot parcursul anului pentru a fi folosite ca remedii împotriva bolilor și erau chiar adăugate în hrana animalelor, cu speranța că le-ar oferi protecție împotriva spiritelor malefice.
În ajunul sărbătorii, fetele tinere credeau că își pot vedea viitorul soț dacă priveau într-o cofă cu apă în această noapte.
De asemenea, în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele obișnuiau să așeze brazde verzi pe drum, decorate cu coronite, pentru a observa dacă vreun băiat le va calca în picioare. Dacă băieții pe care le aveau în vedere nu le calcau, ele credeau că se vor căsători în acel an.
Alte obiceiuri din această zi includ căutarea plantei numite iarba fiarelor, care se credea că avea puterea de a sparge lacătele, și urzicatul, în credința că aceste ritualuri le vor oferi vigoare și sănătate pe tot parcursul verii.
Dintre toate tradițiile menționate, unele s-au păstrat în comunitățile rurale contemporane, precum obiceiul de a decora stalpii de la poarta casei cu ramuri verzi.