Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Laurențiu Cazan: PSD, sub conducerea lui Sorin Grindeanu, a ales „haosul programat” și fuga de responsabilitate

Declarații extrem de dure vin din partea lui Laurențiu Cazan, președinte interimar al PNL Râmnicu Vâlcea, după decizia Partidul Social Democrat de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Liberalul îl acuză direct pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că a ales „fuga de responsabilitate” în locul interesului național.

Potrivit lui Laurențiu Cazan, decizia social-democraților reprezintă „un act de trădare lașă a stabilității României”, într-un moment considerat critic din punct de vedere economic și social. Liderul PNL susține că PSD a preferat să iasă de la guvernare pentru a evita costurile unor măsuri dificile, urmărind, în schimb, avantaje electorale.

În declarația sa, acesta avertizează asupra unor consecințe pe care le consideră grave: declanșarea unei crize politice cu impact economic, posibila devalorizare a monedei naționale și creșterea costurilor pentru creditele populației. De asemenea, Cazan acuză PSD că pune în pericol implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, riscând pierderea unor fonduri europene importante pentru investiții în infrastructură și sistemul de sănătate.

„Guvernarea nu este un exercițiu de imagine pe care să îl părăsești când devine incomod”, transmite liderul liberal, care califică retragerea PSD drept o „dezertare de pe front”, ce ar lăsa instituțiile statului fără o conducere stabilă.

Totodată, acesta vorbește despre „cinism electoral”, acuzând social-democrații că ar fi provocat intenționat o criză guvernamentală pentru a se repoziționa politic în fața electoratului.

Declarațiile vin într-un context politic tensionat, după ce Partidul Social Democrat a decis retragerea sprijinului pentru Executiv, mutare care a amplificat incertitudinile privind stabilitatea guvernării și direcția politică a României în perioada următoare. În acest moment, nu a fost prezentată o reacție oficială detaliată din partea conducerii PSD la acuzațiile formulate de liderul liberal vâlcean.