Într-un nou episod din telenovela „Ce mai debitează azi Anamaria Gavrilă?”, președinta formațiunii POT – adică Poți Oricând Tasta (dar n-ar fi mai bine să nu?) – anunță pe Facebook, între o inimioară roșie și un steag tricolor, că urmează spargerea opoziției. Asta după ce, atenție!, „s-au anulat alegerile” și „avem un președinte numit”. Nu se știe exact unde, cum și mai ales de cine, dar cine are nevoie de realitate când ai like-uri și drame inventate?
Doamna Gavrilă, care în afară de a lua bani degeaba din Parlament și de a-și bate joc de limba română mai rău decât un corector beat, nu pare să fi contribuit vreodată cu ceva concret la viața publică. Dar asta nu o împiedică să trimită mesaje cu iz mesianic, în care își autoproclamă adepții drept „cei care vor sta drepți și vor continua în credință și în Misiunea de Român”. Sună ca un film prost cu buget zero și actori luați de pe TikTok.
România, o țară deja în genunchi financiar, ar trebui – în viziunea profund incompetentă a doamnei deputat – să susțină o revoluție imaginară, să dea jos conducerea, să spargă opoziția și eventual să mai scoată niște sarmale patriotice din joben. N-ar fi rău dacă între timp și-ar sparge și ea bula de delir în care trăiește.
Cât despre „credință” și „misiune”, poate că prima ar trebui redirecționată către un dicționar, iar a doua către un job real, dacă se poate în afara Parlamentului. Sau, și mai bine, în afara internetului.
Pentru o persoană care pare să fi confundat tribuna Camerei Deputaților cu o scenă de karaoke politic, Anamaria Gavrilă are un talent rar: să nu spună nimic, dar să o facă atât de ridicol, încât să pară aproape artistic.
Românii au nevoie de multe: infrastructură, educație, siguranță, decență. Ce nu au nevoie? De politicieni care își joacă rolul de profet de Facebook între două glume proaste și trei pastile de populism de buzunar.
Așa că, doamnă Gavrilă, dacă într-adevăr sunteți pe o „misiune”, vă rugăm: teleportați-vă din ea. Cât încă mai e ceva de salvat din țara asta.




















Lasă un comentariu