Pompierii vâlceni au urcat pe podium la Campionatul de Atletism și Cros – Cupa ASPR 2025, demonstrând că devotamentul și disciplina din intervenții se reflectă și în performanțele sportive.
La finalul săptămânii trecute, municipiul Buzău a găzduit etapa finală a competiției organizate de Asociația Sportivă a Pompierilor din România, sub egida Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea a fost reprezentat cu succes de plutonier adjutant șef Tiberiu Ninciuleanu și plutonier adjutant șef Alexandru Oprea, care au obținut trei medalii de argint în cadrul probelor de „săritură în lungime” și „alergare 100 de metri”.
Rezultatele remarcabile confirmă forma sportivă de invidiat a celor doi pompieri, dar și angajamentul constant al salvatorilor vâlceni pentru promovarea unui stil de viață activ și sănătos.
În cadrul competiției, toți participanții au dat dovadă de fair-play, camaraderie și determinare, demonstrând încă o dată că spiritul de echipă și performanța merg mână în mână, indiferent că este vorba de misiuni de salvare sau de întreceri sportive.
Felicitări pompierilor vâlceni pentru aceste performanțe care fac cinste instituției și comunității pe care o slujesc!


























Lasă un comentariu