Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 2.500 de elevi din Vâlcea intră în febra Evaluării Naționale 2025. Primele rezultate – pe 3 iulie

Luni, 23 iunie 2025, începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a din județul Vâlcea, o etapă importantă în parcursul educațional al absolvenților de gimnaziu. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la nivelul județului s-au înscris 2.595 de candidați, dintre care 2.594 provin din seria curentă, iar unul din seriile anterioare.

Examenul se va desfășura în 45 de centre din județ, în condiții speciale de organizare. Pentru 32 de elevi cu cerințe educaționale speciale, probele vor fi adaptate conform procedurilor elaborate de minister, astfel încât să fie asigurate șanse egale de participare.

Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, este programată pentru luni, 23 iunie. Cea de-a doua probă, la Matematică, se va desfășura miercuri, 25 iunie. Accesul elevilor în sălile de examen se face până cel târziu la ora 8:30, iar timpul alocat pentru redactarea lucrării este de două ore.

La finalul fiecărei probe, lucrările vor fi scanate în fața elevilor, în prezența a cel puțin trei dintre aceștia, care vor rămâne în sală până la finalizarea procedurii.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, pot fi depuse contestațiile, iar elevii au posibilitatea să vizualizeze lucrările pe 3, 4 și 5 iulie, în baza unei cereri depuse la centrul de examen.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate joi, 10 iulie 2025, în format anonimizat, pe platformele oficiale.

Transmitem tuturor elevilor mult succes, iar părinților și cadrelor didactice implicate – răbdare, încredere și putere de muncă.