Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alertă în Râmnicu Vâlcea: Urs semnalat în zona Capela! Locuitorii sunt sfătuiți să rămână în case

Pericol în municipiului Râmnicu Vâlcea! Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea a emis în această seară o alertă RO-Alert de nivel extrem, după ce prezența unui urs a fost semnalată în zona Capela, o zonă frecventată de localnici pentru plimbări și activități în aer liber.

Autoritățile avertizează populația să evite deplasarea în zonă și să rămână în locuințe până la noi informații. Mesajul transmis precizează clar: „Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți.”

De asemenea, este important ca locuitorii care dețin animale de companie sau gospodărești să ia toate măsurile necesare pentru a le proteja, fără a se expune pericolului.

Apariția ursului în această zonă ridică îngrijorări serioase, mai ales că, în trecut, au existat alte cazuri izolate de urși care au coborât din habitatul lor natural, în căutare de hrană.

Recomandarea ISU Vâlcea este clară: evitați zona Capela, rămâneți în siguranță și nu încercați să interacționați cu animalul în niciun fel.

În continuare, echipaje specializate monitorizează zona, iar orice informație suplimentară va fi comunicată pe canale oficiale.