Găgeanu Ionuț Silviu, președintele TNL Păușești-Măglași, a reacționat după ce a fost criticat pentru comentariul postat pe Facebook, în care cerea „împușcarea” liderului PSD, Sorin Grindeanu.
Într-un mesaj transmis redacției, acesta afirmă că regretă cele scrise și susține că nu a avut intenția de a face rău nimănui.
„A fost o postare fără niciun motiv sau interes. Regret acel mesaj, datorită faptului că în unele momente am ajuns la capătul puterilor cu situația din România și, din slăbiciune și prostie, am scris respectivul mesaj. Nu doresc să fac rău nimănui, nu am făcut niciodată și nici nu am de gând”, a declarat Găgeanu Ionuț Silviu.
Reacția vine după ce comentariul său, publicat la o postare a premierului Ilie Bolojan, a fost preluat de presa națională și a stârnit numeroase reacții în spațiul public.
Mesajul inițial, care conținea un îndemn violent la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, a generat controverse și a readus în discuție limitele discursului politic din mediul online.
Prin declarația transmisă, liderul TNL din Păușești-Măglași spune că își asumă greșeala și regretă public formulările folosite.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu