– oameni buni, dați-mi voie să mă prezint: sunt Mikiduță. Prietenii îmi spun Miki. Nu ăla cu șipaga. Eu sunt onest. Sunt și eu staroste peste câțiva draci din fundul Iadului – Gheorghe Șerban, primarul comunei Golești, este un personaj mai mult decât ciudat – la această rubrică, în numărul trecut, v-am prezentat un micro-reportaj transmis de reprezentantul nostru la evenimentul înhumării rămă șițelor pământești ale poetului Adrian Păunescu, eveniment consumat în cimitirul Belu, din București – pe adresa noastră de mail a sosit o scrisoare electronică, prin care se aduc elogii presei locale adevărate “ după cum afirmă corespondentul nostru –
– Oameni buni, dați-mi voie să mă prezint: sunt Mikiduță. Prietenii îmi spun Miki. Nu ăla cu șipaga. Eu sunt onest. Sunt și eu staroste peste câțiva draci din fundul Iadului. Frațilorrrr! Ce-ați avut, bre, cu noi? Ce rău v-am făcut noi? Că de veacuri ne vedem de treburile noastre drăcești și nu avem treabă cu pământenii. Să mor de vă mint! Mai ie șim și noi, din când în când, să ne mai băgăm coada între voi. Da ™ ¦ asta nu se pune frate. Că face parte din fișa postului. În rest, stăm cuminți în fundul iadului și jucăm barbut lângă cazane. Vremea trece greu, ce să-i faci? Ne mai trece și nouă plictiseala. Când vin noi recruți, se mai animă iadul, puțin. Dar după ce îi luăm în primire și le repartizăm cazanul personal… iar se lasă cu plictiseală. Și cum vă spuneam… mai deunăzi, stăteam noi, cuminței, lângă cazane și jucam barbut. Călduț în Iad, ca la sânul mamei, moleșeală, dar cam întuneric. Și pe când ne luase somnul să ațipim, numai ce auzim un urlet de au bubuit cazanele până în fundul iadului și au trezit-o și pe Talpa Iadului din somn. Frațilooooorrrrr! Ce-ați avut cu noi? De ce ni l-ați trimis aici, că ne-ați distrus? De când e Iadul iad, n-a mai fost așa halimai, la noi. Numai ce-a apărut Păunescu la poartă și a înnebunit Iadul. Fraților, cum a intrat a început să strige că el vrea regim preferențial, că el a fost mare poet pe pământ și membru de partid și că trebuie să-l tratăm cu respect, cum stă bine unui poet de curte. Când i-am arătat cazanul, a strâmbat din nas că e prea mic, că smoala nu e suficient de caldă, că focul nu e suficient de mare și că nu are suficient loc. Așa că ne-a pus să mutăm toate cazanele să-i facem loc. Zicea că nu stă la cazan lângă orice plebeu care n-a scris nimic la viața lui. Că el a scris mii de poezii și a vândut milioane de volume. Așa că e unicat. Și nu stă lângă alții. Ei, și cum vă spun, după ce ne-am rupt spinările să mutăm cazanele, ne-a aliniat toată drăcimea și ne-a pus să recităm versuri din lirica păunesciană. Și dacă greșea vreunul… să te ții! Ce era la gura lui… nici eu cât sunt de drac n-am auzit până acum. Frațilorrrr! Ce-ați avut cu noi? De ce l-ați trimis pe capul nostru? Nu era suficient că ni l-ați trimis pe Ceașcă cu Leana lui? Ăla, de cum a venit, a raționalizat tot. Cazane, păcură, vreascuri, tot. Nu mai putem nici focul să-l aprindem. Că ne-a tăiat rația de chibrituri. Și acum stăpânul ăl mare trebuie să scoată flăcări pe nări, tot timpul, să putem încinge cazanele. Că de când a venit și Păunescu e turbat. Și-a făcut rost de niște chiloți de tablă. Că îi era teamă că dacă i se lipește limba ăluia de fund, nu mai scapă de el. Ce avuserăți cu noi fraților? Nu puteați să-l mai țineți la voi puțin? Acum organizează cenacluri, cu ăia care n-au reu șit să fugă. Apropos! Nu mă învață și pe mine careva cum să pun telefonul ăsta pe silance? Că mă sună șiefu ™ non stop să-l scot pe cântăreț de acolo și vibrez în draci. Vă rog io ¦ Mă învață careva?
– La moartea unui om controversat
Eu am pupat doar dialectica profundă,
De printre prezidențiale buci,
N-am pregetat nici o secundă,
La gură, am făcut clăbuci!
*
¦ Acest lingău neobosit
A lins la greu, e dovedit
Dar s-a oprit în opt ™jnouă
C-au dispărut cururile două.
*
Apoi, șiomer, trei ani a stat
Iar limba i s-a cam lăsat
Iar când s-a apucat vârtos
Să lingă iar, n-a mai putut ¦ decât pe jos.
*
¦ Dar iată, de pe ceia lume,
Chemat sunt azi, să-mi fac iar datoria,
Pupând și-urlând, cu gura înspumată,
Trăiască Ceaușescu, Trăiască România!
– Gheorghe Șerban, primarul comunei Golești, este un personaj mai mult decât ciudat. Mai zilele trecute, redactorii publicației noastre l-au sunat pentru a-l întreba de activitatea de la primărie, de problemele cu care se confruntă, dar și despre stadiul implementării proiectelor europene inițiate în localitatea pe care o conduce. Refractar, primarul ne-a întrebat dacă articolele noastre îl pot ajuta concret. În caz contrar, ne-a spus, nu se simte deloc dispus să ne spună câteva vorbe. Apoi, din senin, ca lovit de un fulger în moalele capului, Șerban a translatat discuția în zona pecuniară a problemei: „Uite ce! Eu decât să dau bani la vreun ziar sau la o televiziune pentru publicitate, mai bine fac felicitări pentru oameni. Sunt mai zgârcit așa!! , a zis el cu o voce mai stinsă de parcă ar fi suferit în urma înțepăturilor produse de familia de arici pe care recunoaște că o crește de când se șitie în buzunarul pantalonilor. Păi, măi, nea primarele care ești, cine, Doamne iartă-ne!, ți-a cerut, mata, bani să dai o declarație pentru un material care conținea opiniile mai multor edili din județ cu privire la un subiect de interes general? De unde ai scos-o? Te pomenești că omul, care am auzit că se ghidează în viață după principiul „Ludă-mă gură să-ți dau o bucătură , are impresia despre el că ziariștii vâlceni freamătă la gândul că subiectele legate de activitatea lui „nea Șerbănică de la Golești” vor fi adevărate bombe mediatice, care vor vinde ziarele ca pâinea caldă. Să fim serio și! Chiar așa nea Șerbane, tu chiar crezi dimineața ce visezi noaptea? Tot el, primarul comunei Golești, susține că sfidează criza. De ce? Știe să se gospodărească ca nimeni altul. I-auzi ¦Â Cum ar fi putut să se întâmple altfel, în condițiile în care bieții arici din buzunar sunt dresați de mici să nu emită pretenții, să nu respire mai mult aer decât trebuie, să mănânce doar atunci când sunt aproape de le șin, iar apă să nu bea decât când plouă. Zgârciți arici!
– La această rubrică, în numărul trecut, v-am prezentat un micro-reportaj transmis de reprezentantul nostru la evenimentul înhumării rămă șițelor pământești ale poetului Adrian Păunescu, eveniment consumat în cimitirul Belu, din București. Printre altele corespondenta noastră, ne-a relatat: La un moment dat, lumea a început să aplaude. Îmi pregăteam telefonul, să fac poze, crezând că vine mortul . Însă lumea aplauda apariția lui Vadim Tudor. Pe parcurs, mi-am dat seama că, de și nu se agită foarte mult, show-ul era condus de către Marius Tucă. ( ¦) Apoi a vorbit Vozganian, cineva din Serbia, un istoric român și deliciul, vi șina de pe tort a fost Vadim Tudor care a făcut să se înțeleagă că, de fapt, Păunescu a fost sărac și a murit sărac, a ctitorit biserici și a făcut numai acte de binefacere, că este model în felul cum și-a educat copiii. Evident, toți cei prezenți au râs de spusele tribunului vizând sărăcia bardului de la Barca , că doar numai sărac nu fusese acesta. După cum ne-am și așteptat, presa centrală l-a și taxat pe smiorcăitorul și pateticul Vadim, prezentând, în ziua următoare, informația că Adrian Păunescu a lăsat o avere materială destul de consistentă, pe lângă valoarea inestimabilă a poeziilor sale. Poetul a lăsat în urma sa șase case cu o valoare estimată la 1,7 milioane de euro, un teren în Voluntari de aproximativ două milioane de euro, bijuterii, obiecte de artă și conturi bancare de peste 43.000 de euro. Și, după cum am văzut cu toții, o țară întreagă îl plângea că nu avea… bani de medicamente și pâine!
NB – ¦ În timp ce sicriul era coborât în groapă, CVT scotea limba și râdea. Ei și, ce mare scamatorie? Vadim s-a comportat ca la Spitalu ™ 9… Și acolo nebunii scot limba, se scarpină ca urangutanii, fac giumbușlucuri, se uită cruciș… D ™aia sunt nebuni “ da ™ mai nebuni sunt cei care-l votează pe măscăriciul ăsta parlamentar… Caricatura asta patologică are un cuvânt de spus în politica românească? Suntem întregi la cap?
– Pe adresa noastră de mail a sosit o scrisoare electronică, prin care se aduc elogii presei locale adevărate “ după cum afirmă corespondentul nostru, însoțite de cuvinte de îmbărbătare și de susținere necondiționată, privind criticile pe care le aduc ziariștii locali Puterii, dar și Opoziției, din județ. Pentru că ne-am obișnuit să primim numai înjurături, redăm un fragment din ceea ce a ținut să ne insufle cititorul expeditor, fiind un balsam pe rănile sângerânde ale jurnaliștilor demni și morali: Lăsați motanii să scheaune pe acoperiș sau oriunde ar fi ei și încercați să ignorați și nelipsitele voci care împroașcă fiere din principiu, din ignoranță sau pur și simplu din rea-voință. Spuneți lucrurilor pe nume, noi vă citim și ne bucurăm că există și oameni ca dumneavoastră. Din păcate, puțini…
– Pataliputra