Deputatul PSD de Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa, anunță adoptarea de către Camera Deputaților a unui proiect de lege menit să corecteze situația creată după modificarea Codului administrativ, care putea duce la apariția unor incompatibilități pentru mii de consilieri locali și județeni.
Potrivit parlamentarului, modificarea legislativă adoptată elimină incertitudinile apărute în cazul aleșilor locali care ocupă, în același timp, funcții sau posturi în instituții și autorități publice.
„PSD a reparat astăzi o eroare legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate!”, susține Ștefan Ovidiu Popa.
Proiectul prevede că situațiile apărute de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026 și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi nu constituie incompatibilități sau conflicte de interese și nu atrag răspundere juridică.
Deputatul consideră că intervenția legislativă era necesară pentru a evita pierderea unor mandate obținute prin vot și pentru a preveni blocaje în administrațiile publice locale.
„România nu poate fi lăsată în haos legislativ, cu administrații locale puse în pericol și mandate câștigate prin vot amenințate de o eroare a legii. Când apar astfel de situații, ele trebuie corectate imediat, nu lăsate să producă efecte în lanț”, a transmis Ștefan Ovidiu Popa.
Proiectul adoptat de Camera Deputaților urmează să fie transmis Senatului, care este cameră decizională în această procedură. Până la adoptarea și intrarea în vigoare a noilor prevederi, situația rămâne în atenția autorităților și a aleșilor locali vizați.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu