Rata anuală a inflației a urcat la 9,9% în luna august 2025, față de 7,84% în iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Creșterile cele mai accentuate s-au înregistrat la mărfurile nealimentare (+10,48%), servicii (+9,85%) și alimente (+8,92%).
INS precizează că indicele prețurilor de consum în august 2025, comparativ cu iulie, a fost de 102,10%, ceea ce înseamnă o inflație de 8,1% de la începutul anului.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat recent că inflația va atinge un vârf în luna septembrie, de aproximativ 9,6 – 9,7%, înainte de a intra pe un trend descendent. El a explicat că trei factori majori au contribuit la creșterea prețurilor:
- liberalizarea pieței de energie electrică (+2,2 puncte procentuale),
- majorarea TVA la 21% (+1,6 pp),
- creșterea accizelor (+0,4 pp).
Astfel, impactul total al acestor șocuri asupra inflației a fost estimat la peste 4 puncte procentuale.
BNR a revizuit prognoza de inflație pentru finalul anului 2025 la peste 9%, comparativ cu estimarea anterioară de 4,6%. Totuși, banca centrală estimează că, până la sfârșitul anului 2026, inflația va coborî spre 3%, sub nivelul prognozat anterior.
În prezent, consumatorii resimt cel mai puternic scumpirile la energie, dar și la produse alimentare de bază și servicii.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu