Un sondaj INSOMAR arată
„Cred că aprecierea de care ne bucurăm se datorează într-o mare măsurăcomportamentului pe care îl au jandarmii în relația cu oamenii. Este foarte important să acordăm atenție tuturor problemelor pe care aceștia le au și, în limita competențelor oferite de lege, să le găsim rezolvare” – ne-a declarat inspectorul – șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, colonel Ion Idu.
O democrație nu poate funcționa fărăîncrederea cetățenilor, indiferent de preferințele lor politice, statutul economic și cel social. Iar încrederea cetățenilor se bazeazăpe modul în care statul, la nivel central și local, răspunde nevoilor lor legitime. De aceea, institutele de sondare realizeazăfrecvent sondaje de opinie, tocmai pentru a vedea părerea românilor în diferite instituții ale statului. Un ultim sondaj efectuat de Institutul Național pentru Studii de Opinie și Marketing (INSOMAR), în perioada 24 martie – 2 aprilie 2007, face referire la încrederea oamenilor în Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA). Așadar, sondajul relevăcă , Față de anul 2005, încrederea românilor în MIRA a crescut cu 5 procente. De asemenea, la capitolul încrederea în structurile subordonate MIRA, Jandarmeria Românăocupăprimul loc în topul încrederii populației cu un procent de 63%. Locul doi în acest clasament este ocupat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(I.G.S.U.) cu 53%. Aceste două instituții ocupăprimele două locuri și în topul percepției românilor asupra modului în care își desfășoarăactivitatea. În schimb, la întrebarea referitoare la existența corupției în rândul personalului MIRA, jandarmii și pompierii ocupăultimele locuri, alături de Arhivele Naționale. „Într-adevăr sondajele din ultimii ani aratăcă încrederea românilor în jandarmi crește. Nu poate decât săne onoreze acest lucru și săne determine săne desfășurăm activitatea, în continuare, în slujba românilor. Cred că aprecierea de care ne bucurăm se datoreazăîntr-o mare măsurăcomportamentului pe care îl au jandarmii în relația cu oamenii. Este foarte important săacordăm atenție tuturor problemelor pe care aceștia le au și, în limita competențelor oferite de lege, săle găsim rezolvare” – ne-a declarat inspectorul – șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, colonel Ion Idu. Sondajul de opinie a fost făcut pe bazăde chestionar, pe un eșantion de 1.314 persoane din 52 de localități urbane și 55 de localități rurale, din 40 de județe, dar și din șase sectoare ale municipiului București.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu