Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prins cu 139 km/h în Bunești! Șofer din Gorj lăsat fără permis pentru 120 de zile

Un bărbat de 33 de ani, din județul Gorj, a fost depistat de polițiștii rutieri din Băile Govora circulând cu viteză excesivă pe Drumul Național 67, în localitatea Bunești.

Aparatul radar a înregistrat autoturismul condus de acesta cu 139 km/h, deși limita maximă admisă în zonă este de 60 km/h.

Pentru abaterea comisă, șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.