Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un bărbat, prins sub un copac la Voineasa, în stop cardio-respirator. Elicopterul a ajuns la fața locului

Update:
Bărbatului surprins sub un copac, în zona montană Cataracte din Voineasa, i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă, din păcate, victima nu a mai putut fi salvată. Zona este stâncoasă și greu accesibilă, intervenția fiind coordonată de echipajele Salvamont Brezoi și ISU Vâlcea.

******

Misiune contracronometru în zona montană a localității Voineasa, punctul Cataracte, unde un bărbat a fost surprins sub un copac.

La sosirea echipajelor operative, victima fusese deja extrasă de sub trunchiul copacului, însă se afla în stop cardio-respirator. Paramedicii ISU Vâlcea au început imediat manevrele de resuscitare cardiopulmonară.

Pentru sprijin, a fost solicitată resursă aeriană, iar elicopterul a ajuns deja în zona evenimentului.
La intervenție participă pompieri din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea și Stației Brezoi, cu două autospeciale de intervenție rapidă, un vehicul de teren (UTV) și o ambulanță SMURD.

De asemenea, sunt implicate echipaje Salvamont Brezoi, Salvamont Vâlcea, SVSU Voineasa și polițiști din cadrul IPJ Vâlcea.

Operațiunea este în dinamică.