Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistrița și una dintre personalitățile remarcabile ale monahismului românesc, a trecut la cele veșnice în seara zilei de luni, 17 noiembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 21 noiembrie, de la ora 12.00, în incinta Sfintei Mănăstiri Bistrița.
Un model de statornicie și nevoință monahală
Născut la 7 iulie 1939, în satul Plopiş-Şişeşti din Maramureș, Veniamin Micle a crescut într-o familie numeroasă și credincioasă, fiind atras încă din tinerețe de viața bisericească. În ciuda vremurilor marcate de politica ateistă, a ales drumul monahal la doar 15 ani, intrând în obștea Mănăstirii Rohia, sub îndrumarea viitorului ierarh Justinian Chira.
S-a remarcat prin disciplină, putere de muncă și ascultare, absolvind Seminarul Teologic din Cluj ca șef de promoție. A fost călugărit în 1958 și, după o perioadă de persecuții și interdicții impuse de regimul comunist, a revenit la Rohia, unde a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah la finalul anului 1959.
Studii teologice în țară și în străinătate
Anii ‘60 și ‘70 au fost dedicați formării academice: a finalizat studiile universitare la Sibiu, a urmat doctoratul la București, iar între 1968-1971 a beneficiat de o bursă în Franța, la Strasbourg. Ulterior, a predat la mai multe institute teologice, fiind apreciat pentru erudiție și seriozitate.
Sprijinit de mari ierarhi ai vremii, între care Patriarhul Justin Moisescu și Patriarhul Teoctist, a fost numit în funcții importante, inclusiv aceea de director al Seminarului Teologic din București, fiind ridicat la rangul de arhimandrit.
Întoarcerea la viața monahală și renașterea Mănăstirii Bistrița
La vârsta de 40 de ani, părintele Veniamin a renunțat la cariera didactică pentru a se dedica în întregime rugăciunii. A slujit o perioadă la Mănăstirea Cozia și la Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea, iar ulterior s-a implicat decisiv în reînființarea vieții monahale la Mănăstirea Bistrița, aflată, la acea vreme, sub administrație laică.
Prin perseverență și devotament, a reușit să readucă mănăstirea la statutul ei firesc, reactivând tradiția rugăciunii și reorganizând întreaga obște. A sprijinit înființarea centrului de restaurare a bunurilor de patrimoniu, a muzeului tiparului românesc, a noii biblioteci și a spațiilor de studiu.
Din 1992, odată cu venirea obștii de maici la Bistrița, arhimandritul Veniamin a devenit pentru acestea părinte duhovnicesc și sprijin necontenit.
O viață închinată culturii și rugăciunii
În ultimele decenii, s-a retras în apropierea bolniței mănăstirii, unde a cultivat tradiția isihastă și s-a dedicat studiului. A lăsat culturii române peste 100 de volume de teologie, precum și aproximativ 400 de studii, articole și exegeze.
Părintele Arhimandrit Veniamin Micle s-a stins în pace, în chilia sa, în stare de rugăciune, așa cum și-a trăit întreaga viață.
Mesajul Arhiepiscopului Râmnicului
Într-un mesaj de condoleanțe, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a transmis binecuvântări și mângâiere pentru toți cei întristați de trecerea la Domnul a părintelui Veniamin Micle:
„Îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire!”




















Lasă un comentariu