Doi bărbați, în vârstă de 41 și 58 de ani, din comuna Buzescu, județul Teleorman, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii vâlceni, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în data de 13 ianuarie 2026, în jurul orei 13:30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns în curtea locuinței unei femei în vârstă de 76 de ani, din comuna Oteșani, de unde ar fi sustras un cazan pentru fabricat țuică și suma de 5.600 de lei.
Din verificările efectuate a reieșit că patru persoane s-ar fi deplasat cu un autoturism la domiciliul victimei, pe care ar fi indus-o în eroare, determinând-o să le înmâneze bunurile menționate. În schimb, aceștia i-ar fi lăsat un alt cazan, depozitat într-o anexă a gospodăriei, după care au părăsit locul faptei.
Autoturismul folosit a fost dat în consemn, fiind depistat și oprit pe DN 67, pe raza comunei Slătioara, la limita cu județul Gorj, de către polițiștii din orașul Horezu.
În urma controlului, oamenii legii au identificat patru persoane din județul Teleorman, asupra cărora au fost găsite atât cazanul aparținând persoanei vătămate, cât și suma de 5.600 de lei.
Toți cei patru au fost conduși la sediul Poliției, iar în urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a doi dintre bărbați.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru luarea măsurilor legale care se impun.























Lasă un comentariu