Consiliul Local Voineasa, la inițiativa primarului Gabriel Năstăsescu, a aprobat luna trecută documentația pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vâlcea, vizând finanțarea în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Prioritatea 1, Obiectivul Specific RSO2.5.
Proiectul, așteptat de peste un deceniu, este considerat cel mai important din județ și vizează modernizarea serviciilor de apă și canalizare pentru 12 localități, printre care și Voineasa. APAVIL estimează că finanțarea necesară va fi obținută în acest an, după ce, în trecut, procedurile au fost întârziate din motive politice.
Pentru Voineasa, investiția se ridică la peste 2 milioane de euro, iar Consiliul Local a aprobat deja indicatorii tehnico-economici și contribuția locală de 2% din valoarea proiectului, aproximativ 40.000 de euro fără TVA. Studiul de fezabilitate a fost, de asemenea, aprobat, asigurând cadrul tehnic și financiar pentru implementarea lucrărilor.
Primarul Năstăsescu a subliniat importanța mobilizării comunității și colaborarea cu ADI APA Vâlcea pentru finalizarea documentației și susținerea proiectului. „Este un pas major pentru modernizarea serviciilor de apă și canalizare în Voineasa, care va aduce beneficii semnificative locuitorilor noștri și va crește calitatea vieții în comunitate”, a declarat edilul.
În cadrul proiectului, în județul Vâlcea vor fi modernizate și rețelele din Drăgășani, Băbeni, Băile Govora, Mihăești, Frâncești, Horezu, Vaideeni, Budești, Bujoreni, Păușești Măglaşi și Brezoi, urmând ca lucrările să fie derulate etapizat în perioada următoare.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu