Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Andra Bica susține aderarea României la consorțiul european ELIXIR: „Un pas important pentru cercetare și inovare”

Senatorul Andra Bica a anunțat că a susținut, în plenul Senatului, proiectul de lege privind aderarea României la consorțiul european ELIXIR, o inițiativă menită să faciliteze accesul cercetătorilor români la rețele și baze de date esențiale în domeniul științelor vieții.

Potrivit senatorului, această aderare reprezintă „un pas concret pentru conectarea României la infrastructura europeană de cercetare”, cu efecte directe asupra dezvoltării medicinei moderne, inovării și bioeconomiei.

„Prin această aderare, oferim cercetătorilor români oportunitatea de a lucra în proiecte internaționale și de a contribui la soluții cu impact real în sănătate și economie”, a transmis Andra Bica.

Consorțiul ELIXIR reunește state europene și organizații de cercetare, având ca obiectiv principal integrarea și utilizarea eficientă a datelor din domeniul științelor vieții, un sector considerat strategic pentru dezvoltarea viitoare.

Senatorul a subliniat că investițiile în cercetare și accesul la date de calitate sunt esențiale pentru progresul României, reiterând sprijinul pentru inițiative care consolidează poziția țării în comunitatea științifică europeană.

În final, Andra Bica a lansat o invitație publică pentru a urmări intervenția sa din plenul Senatului, în care a argumentat importanța acestui demers.