Luni, 25 mai, Arenele „Traian” din Râmnicu Vâlcea au găzduit primul dintr-un lung șir de evenimente dedicate absolvirii cursurilor școlare, atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru cei de liceu.
Startul ceremonilor a fost dat de elevii claselor a XII-a de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, care au trăit unul dintre cele mai emoționante momente din viața de licean. Alături de absolvenți s-au aflat părinți emoționați, profesori, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Până în luna iulie, Arenele „Traian” vor găzdui nu mai puțin de 15 astfel de ceremonii de absolvire. Municipalitatea, prin Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, pune gratuit la dispoziția unităților de învățământ cea mai modernă structură pentru spectacole în aer liber din oraș, în baza unei simple solicitări din partea școlilor.
Evenimentele marchează începutul unei perioade pline de emoție pentru elevii care încheie o etapă importantă din viață și se pregătesc pentru un nou drum.























Lasă un comentariu